Detalii despre Call of Duty WWII Beta

Beta testul lui Call of Duty WWII este pe cale să înceapă, fiind programat pentru ziua de 29 septembrie. Și dacă nu aveți răbdare atunci puteți măcar să descărcați din acest moment jocul.
Funcția de pre-load este acum disponibilă pe Steam pentru publicul larg, fiind vorba de un Open Beta. Nu trebuie să fi cumpărat jocul pentru a putea accesa acest beta, trebuie doar să aveți un cont de Steam și un PC suficient de capabil încât să ruleze Call of Duty WWII.
Cerințele de sistem minime nu s-au schimbat, dar au fost adăugate și câteva recomandate.
- OS: Windows 10
- CPU: Intel Core i5 2400 sau AMD Ryzen R5 1600x
- RAM: 12GB
- Video: GeForce GTX 970 sau GTX 1060 6GB sau Radeon HD R9 390 sau RX 580
Varianta de PC are o serie de caracteristici proprii ce nu se regăsesc la varianta de pe console. Spre exemplu, poate funcționa la 250 de cadre pe secundă, are suport pentru 4K, are o setare pentru câmpul de vedere, suportă monitoare cu format ultra-wide și oferă opțiuni avansate de setări video.
Faza de Open Beta include doar componenta de multiplayer, cu patru hărți, patru moduri și progresie limitată până la nivelul 35.
Varianta finală a lui Call of Duty WII va fi disponibilă în ziua de 3 noiembrie.