GamingPC&ConsolesTech&IT

Destiny 2 va fi gratuit

Nemulțumiți cu ideea că Destiny 2 a fost dat gratuit pentru o perioadă limitată de Activision-Blizzard, acum însuși Bungie vine cu propria sa promoție. Dar nu una temporară. Destiny 2 devine un joc gratuit.

Mai exact, jocul de bază devine gratuit, alături de tot conținutul care a fost lansat pentru el în primul an de existență. Restul conținutului ce va fi lansat, inclusiv următorul expansion numit Shadowkeep, vor trebui cumpărate. Din fericire, nu vor trebui cumpărate în ordine. Nici nu trebuie să le cumpărați pe toate. Vor avea o natură modulară și veți putea decide voi ce expansion să cumpărați și când.

Transformarea lui Destiny 2 într-un joc gratuit vine și cu alte schimbări, cum ar fi cea a numelui. Jocul de bază se va numi de acum înainte Destiny 2 New Light, iar launcher-ul de pe care îl puteți descărca nu va mai fi cel Battle.net pentru mult timp. Jocul va fi migrat către Steam cu ocazia lansării lui Shadowkeep, în ziua de 17 septembrie, urmând să fie anunțate toate detaliile aferente în următoarele luni. Și dacă nici asta și nici transformarea sa într-un joc gratuit nu va ajuta la sporirea numărului de jucători, atunci mai vine o surpriză. Toți posesorii jocului, indiferent de platformă, fie că este PC, consolă sau Stadia, vor putea să își păstreze progresul pe oricare platformă vor juca. Așa că puteți rămâne în joc și în cazul în care vă ia foc PC-ul, dar nu vă explodează consola.

Bungie a ținut să sublinieze că se află acum în control deplin al destinului jocului. Așa că orice inevitabil eșec sau succes răsunător va fi în totalitate vina lor. Deși… dacă ar fi să asculți poveștile producției primului Destiny… și a celui de față, o mare parte din ce s-a întâmplat până acum a fost to vina lor.

Destiny 2 va deveni gratuit din această toamnă.

[PC Gamer]

 

Iulian Mocanu

Redactor Știri

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button