PC&Consoles

Denuvo își recunoaște înfrângerea

Cu doi ani în urmă, Denuvo părea genul de sistem de protecție care semnaliza sfârșitul pirateriei. Era greu de spart, jocurile protejate de el necesitând luni întregi pentru a-și găsi loc pe partea mai zglobie a internetului. Dar în cazul lui Resident Evil 7 situația s-a schimbat drastic.

Jocul și-a făcut apariția pe site-urile de piraterie la doar câteva zile după ce a fost lansat, ceva ce a dus chiar și la o declarație oficială din partea companiei Denuvo, care a făcut aplicația de protecție omonimă.

Thomas Goebl, directorul de marketing al companiei, a declarat:

Vă rog să aveți în vedere că poziția noastră mereu a fost că soluția pe care o oferim este greu de spart, nu imposibil. Până acum doar un grup de pirați a reușit să îl ocolească. Ca de fiecare dată, continuăm să îmbunătățim soluția noastră, realizând update-uri de securitate pentru următoarele variante. Vom face la fel cu ce am învățat din acest incident. Este adevărat că jocul respectiv a fost crack-uit în doar câteva zile după lansare. Dar având în vedere că jocurile fără protecție sunt sparte chiar în ziua lansării, la fel și fiecare update primit, soluția noastră a făcut o diferență pentru acest titlu.

Cu puțin noroc, Denuvo va găsi un mod de-a împiedica acest gen de acțiuni de crack-ing. Altfel, viitorul său este destul de precar, iar jocurile probabil vor fi banal de piratat.

[Eurogamer]

Iulian Mocanu

Redactor Știri

Articole asemanatoare

3 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button