Șeful Intel a făcut câteva declarații acide înainte de lansarea procesoarelor Alder Lake
Noul șef de la Intel a reușit să atragă atenția întregii lumi după ce a declarat că perioada de dominație a AMD se apropie de sfârșit. Interviul cu Pat Gelsinger vine cu puțin timp înainte de lansarea procesoarelor Alder Lake, adică cea de-a 12-a generație a producătorului. Noua platformă va introduce suport DDR5, alături de alte noutăți interesante care vor forța competiția să dezvolte ceva și mai bun.
Perioada în care oamenii puteau spune „hei, AMD este liderul de piață” a luat sfârșit. Avem 80% din cota de piață. Avem cel mai bun software din industrie. Facem o treabă bună și sprijinim partenerii și companiile OEM cu ajutorul soluțiilor noastre software. Avem un brand incredibil în care au încredere toți partenerii și clienții noștri. Dacă unul dintre parteneri spune că nu înțelege aceste valori, nu am ce discuta cu el.
Pat Gelsinger, CEO Intel
O nouă lansare Intel susținută de o gargară de laude
Dacă citatul de mai sus vi se pare laudă gratuită la adresa companiei pe care o conduce, șeful Intel nu s-a oprit aici. Acesta a vorbit despre cât de mare și tare este compania sa și s-a luat și de modul în care Apple promovează un ecosistem închis, susținând că Windows oferă un cadru deschis și prietenos.
Acum nu vreau să fiu Gică Contra și să spun că nu are dreptate. La finalul zilei, AMD a căpătat notorietate atât datorită produselor bune, dar și datorită problemelor cu care Intel s-a confruntat în ultimii ani. Iar acum că ne apropiem de lansarea procesoarelor 12th Gen Alder Lake, abia aștept să văd dacă toată această gargară de laude va fi susținută de o lansare bună. Mi-ar plăcea să văd mai multă competiție în piața procesoarelor, dar rămân sceptic până în momentul în care apuc să testez noua platformă.