DayZ va ieși din Early Access anul viitor

La aproape șapte mii de ani după ce a fost lansat pe Early Access, studioul Bohemia Interactive anunță că DayZ va ajunge în sfârșit la o versiune finală.
Jocul se află în starea de Alpha încă 2013, așa că în 2018 vom avea parte nu doar de ieșirea sa din această fază, de intrarea sa în Beta, dar și de lansarea unei variante care poate fi considerată oarecum completă. Nu va însemna că jocul va rămâne fără update-uri de la un anumit punct. Tot vor fi lansate lucruri noi pentru el, dar măcar va fi într-o stare mai bună și care nu va atrage critici repetate că de cinci ani de zile nu au reușit să termine un joc a cărui perioadă de glorie s-a dus încă din 2012.
Tot anul viitor vom avea parte și de o variantă pentru console a jocului, inițial doar pentru platforma Xbox. O variantă de Playstation 4 a fost menționată acum ceva timp, dar nu a fost prezentă în anunțul curent. Probabil faptul că PUBG și Fortnite tind să facă ravagii în acest moment, atât pe PC cât și pe console, a fost motivație suficientă pentru ca Bohemia să dea semene de activitate ceva mai intensă. Desigur, aceste jocuri nu sunt tocmai identice, dar au câteva idei similare și acaparează o mare parte din același public.
Nici creatorul lui DayZ nu se mai află la Bohemia de foarte mulți ani, acesta plecând pentru a forma RocketWerkz, care va lansa peste câteva zile propriul joc pe Early Access, despre managementul unei stații spațiale.