GamingPC&ConsolesTech&IT

Cuphead poate fi jucat acum pe Tesla

Ce urmează? Exclusivități?

Există o sumedenie de lucruri pe care nu ar trebui să le faci la volanul unei mașini. Unul din acele lucruri ar fi să nu joci Cuphead, atât pentru că ți-ar distrage atenția, cât și pentru că ocazionala frustrare te-ar putea provoca să dai cu mașina într-un copac. Dar dacă ai o mașină electrică, ce trebuie să stea vreo oră la încărcare, atunci măcar ai avea ceva care să îți ocupe timpul.

Iar mașinile Tesla chiar asta au acum. Cel mai nou update al sistemului de control al mașinilor include acum Cuphead, jucabil la consola centrală. Utilizatorul trebuie doar să atașeze un gamepad cu un cablu USB. Din păcate, nu este varianta deplină a jocului, ci deocamdată doar primul nivel. Iar pentru a preveni incidente neplăcute, este disponibil doar când mașina este oprită.

Acum vine o întrebare foarte bună. Ce urmează? Vom avea parte de jocuri exclusive pentru mașini Tesla? Un Tesla Games Store, poate? Vor începe unii review-eri de jocuri să facă recenzii la mașini, spunând că poate că este prea dificil condusul unui vehicul, și că poate că nu ar trebui să ai nevoie de un carnet de șofer sau de un examen?

Dacă au fost în stare să facă asta în cazul tutorialului lui Cuphead, nu este exclus.

[Eurogamer]

 

 

Iulian Mocanu

Redactor Știri

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button