Cum sa identifici un cooler AMD Wraith contra-facut?

Pana la aparitia lui AMD Wraith care a fost inclus in pachetul lui FX 8370, cand vorbeam de un cooler stock ne gandeam automat la o bucata inutila de metal de proasta calitate care trebuie inlocuita cat mai rapid posibil. Asta s-a schimbat insa, deoarece AMD a inclus in pachet un cooler asa cum ar trebui sa fie: solid, eficient si silentios.
Asta a atras un grup destul de mare de fani iar succesul primului model s-a resimtit destul de puternic. Asta a condus la lansarea mai multor modele, care mai de care mai variate, de la micutul Wraith Stealth care este numai bun pentru a raci un Athlon sau un Ryzen 3, pana la Wraith Prism, o racire foarte aratoasa pentru fanii AMD care vor un cooler stock pentru Ryzen 7-le lor.
Automat, lumea s-a intrebat ce urmeaza; poate un cooler cu mai multe heatpipes?! Ei bine, un astfel de model a aparut undeva pe internet si are cu 50% mai multe heatpipe-uri decat modelul cu care eram cu totii obisnuiti. Oamenii au inceput sa se intrebe care e treaba: poate este cooler-ul stock creat pentru Ryzen 9 3950X sau cine stie.
Ei bine, se pare ca aceste presupuneri nu sunt reale. Nici macar cooler-ul in sine. Bine, fizic acesta exista, insa AMD ne informeaza ca nu este creat de ei ci este doar un model contra-facut. Acesta foloseste imaginea specifica Wraith, alaturi de logo si design-ul de produs al acestuia fara ca AMD sa fie de acord cu asta. Cu atat mai mult, pe contul de Twitter oficial al companiei a fost postata o declaratie care ne ofera detalii amanuntite despre toate produsele AMD Wraith; o lista care nu include un model cu sase heatpipe-uri.
Learn more about AMD Wraith cooling solutions and verify your solution here: https://t.co/Ph60U2LFcw pic.twitter.com/EvMaxCjtxk
— AMD Ryzen (@AMDRyzen) January 24, 2020
Pe cat de frumos ar suna ca Wraith Prism sa primeasca un upgrade, nu cred ca se va intampla foarte curand. Oricum este un cooler bun si asa, mai ales ca testele noastre pentru AMD Ryzen 9 3900X au fost facute tot cu acest cooler montat si a facut fata cu succes unui astfel de monstru, chiar daca pe partea de zgomot a fost putin mai mult decat mi-as fi dorit.