Cum este ultimul Star Wars? Mai putin prost decat ma asteptam!

Da, stiu ca scriu despre asta cu oarece intarziere, dar am avut altele mai bune de facut. Am fost la premiera noului Star Wars The Rise of Skywalker, ultimul film al seriei, like… ultimul de tot, la finalul anului trecut. Si probabil n-as fi scris niciun rand despre el, daca n-as fi dat intamplator peste multa critica vehementa la adresa acestui film.

Inainte sa ma explic, hai sa lamurim cateva aspecte. Ma doare-n bascheti ca Zona IT nu prea/nu ar trebui sa scrie despre filme (in opinia unora). Stiti, comentariile alea gen „da’ ce treaba au bah filmele cu tehnologia?”. Nici una, dar toate au un inceput, asa ca probabil, vom mai scrie cand si cand despre filme, asa cum o facem si despre jocuri. Apoi, in teorie cel putin, Star Wars este un film si despre tehnologie. Dar ajungem si acolo. In ceea ce priveste acest film in particular, a doua chestie pe care vreau s-o lamuresc este aceea ca ma lasa rece orice forma de „fandom” si „canon” cvasi-religios legate de aceasta serie. Ma doare-n bascheti de ce cred fanii infocati, sau haterii infocati ai vechilor sau ai noilor filme.

Si acum sa trecem la „cestiunea” in cauza. Am vazut recenzii cataclismice, catastrofice ale acestui ultim episod din saga Star Wars, The Rise of Skywalker. Ca muicaaaaaa, ce mizerie, ce telenovela obosita, ce departe e de mirobolantele prime parti. Exista doua categorii de consumatori: hard-coristii Star Wars si cetatenii obisnuiti, ca mine. Pentru primii, filmul pare sa fi fost un dezastru. Am avut si ceva colegi din aceasta categorie, care nu mai conteneau aberand despre cum ar fi facut Lucas, ca sa vezi ca Disney au f*#ut franciza, si ca au distrus universul dintr-o galaxie indepartata. Da, cam asa zic, si dincolo de ce spuneam mai inainte despre „fandom” si despre cat imi repugna pasiunile astea degeaba si pentru nimic, au partial dreptate. Si pe mine ma enerveaza maxim „political correctness-ul” de care Disney nu mai conteneste sa dea dovada. Sa fie femeie, sa fie si-un cetatean de culoare, sa invinga binili si toate rahaturile astea corecte politic. Da, pe mine astea ma frustreaza si imi pare ca tipul asta de decizie implicat la nivel creativ este mega-nashpa si altereaza esenta povestii. Ca idiotii aia care vor sa rescrie Cenusareasa sau Alba ca Zapada pen’ ca printesa nu trebuie salvata. Faptul ca protagonista nu trebuie sa fie sexoasa ca nu cumva sa para filmul anti-feminist. Fuck off Disney! Ceva in genul acelui debate cretin privind cupa sutienului Larei Croft. Prea mare, prea evident!

Si acum sa revenim la critici. Am citit mai multe astfel de recenzii inainte de a merge la film si toate erau nasoale. Si toate se raportau la primele parti. De ce abordarea asta canonica? Pentru ca probabil tre’ sa fii si tu un mic fan ca sa te apuci sa scrii despre asa ceva. Dar toti acesti critici porneau de la premisa „canonica” si suprem gresita ca Star Wars trebuie sa fie intr-un anume fel. Am inteles ca George Lucas insusi s-a basicat cu privire la aceste noi installment-uri ale seriei. Pai prietene, daca tineai asa de mult la odrasla ta, nu trebuia s-o vinzi pe mult parnos la Disney! Asa ca fuck off si tu! Ce te asteptai? Sa-ti dea si bani si sa-ti puna si ideile in fapta! In plus, inainte sa ma duc la aceasta ultima parte, am revizionat toate, absolut toate filmele acestei serii impreuna cu fetitele mele (care nu mai vazusera seria) in ideea de a le pune in tema pe ele si de-a-mi improspata memoria. Da, sunt ok, mai ales primele, dar de aici si pana la a le transforma in fenomene culturale este distanta mare. Sunt naive, sunt goofy, sunt cheesy, sunt lame, sunt cringe si probabil la vremea aia nu erau cu nimic mai bune decat actualele episoade. Dar, vezi, pe multi fani si probabil in aceeasi masura si pe critici ii leaga de ele nostalgia copilariei, „gustul popcornului de acum n-sprezece ani”. Nu sunt un nostalgic. Cand m-am reintalnit cu jocurile mele preferate de acum zeci de ani de pe primul Playstation era sa arunc consola pe geam. Nu zic ca primele Star Wars sunt proaste, dar hai sa nu facem din ele alfa si omega cinematografiei.

A existat totusi un avantaj pentru mine in lectuarea acestor recenzii inainte de a vedea filmul. Ca nu m-am mai dus sa-l vad ca pe pomul laudat (ceea ce oricum n-as fi facut, n-am considerat niciodata ca Star Wars este asa o mare smecherie incat sa ai asteptari pana la cer). Asa ca primul meu sfat, daca nu ai vazut inca Star Wars Rise of Skywalker, du-te cu mintea deschisa, fara mari asteptari si fara prejudecati. S-ar putea sa te si distrezi. Filmul este frumos facut, este spectaculos, si n-a pierdut nimic din cringe-ul primelor episoade 🙂 La fel de naiv si bombastic, la fel de colorat si spectaculos. Sigur, povestea este rasucita si sugrumata in cautarea rasturnarilor de situatie, „stii, ala de respira greu era ta-su” (cred ca nicio alta mema nu rezuma mai bine universul Star Wars). Eh, asa-i si aici. Latura asta telenovelistica nu a parasit niciodata universul din galaxia aia indepartata, iar aici ai parte de astfel de rasturnari fortate din plin (incerc sa nu fac spoilere pentru cei ce n-au vazut inca filmul). In rest numai de bine. Actiune cat cuprinde, emotie si lacrimi de crocodil, peisaje grandioase, emotii la top pasul si aberatii „tech” peste tot. Dar asta este conventia: Star Wars suspenda realitatea, nu te astepti sa fie un SF pur, este o poveste pentru copii, cu sabii laser si eroi, cu aia buni si aia rai (care mai si schimba partea din cand in cand, in momentele cheie) si tot asa. Am vazut ca unii cauta nod in papura privind incoerentele si inconsecventele din poveste. Mah, ati luat-o razna? In filemele cu super-eroi asta este o constanta, de ce ar fi altfel in Star Wars?!

Trateaza acest film ca pe o destindere, ca pe o experienta „pop-corn” si nu vei avea nimic de pierdut, doar de castigat. Da, poate este mai putin memorabil decat primele parti, cu micile exceptii numite New Hope si Empirie Strikes Back, dar nici asta nu este prea departe de ele. Nu va lasati pacaliti de critici si nici de prejudecati!