Am auzit nu odata aceasta tampenie! Pe strada, la carciuma, in autobuz, in parc, de fapt cam peste tot. „Ce vorbesti dom’ne? Cum adica saraci?! Uita-te cate Mertzane sunt pe strada!”, este o alta aiureala devenita clasica alaturi de cea din titlu. De fapt anterioara aceleia. Si m-am intrebat si eu „o fi adevarat, dom’le?!”.
Raspunsul este evident, NU! Este o mema, o afirmatie ilicit generalizatoare. Statisticile arata ca suntem foarte departe (in coada) in topul vanzarilor de terminale high-end (legal si masurabil, cel putin) atat in cifre absolute, dar si procentual (cel putin comparat cu alte tari ale UE). Si atunci, de unde acest mit, acest…folclor? Raspunsul sta, probabil, in minoritatea vizibila.
Vedetutzele care se expun pe la televizor in „prime-time” detin fara doar si poate un terminal serios (si vizibil) pe care il tin in mana in timp ce explica cine cu cine si care cu care, sau eventual in mana „ailanta” decat bratul de care e „aninata” poseta (si ea tot „brand”). Oamenii de biznis sunt o alta categorie care „tre” sa aiba un telefon de top. E o marca a succesului in afaceri. Si arati ocupat,… important. La fel si politicienii; nu da bine sa n-ai si tu, acolo, un Samsung, un Apple ceva…(inainte vreme era Blackberry). Si tinerii corporatisti. Cu atatea mailuri, intalniri „scheduled” si offf, documente de rezolvat „on the run” cu ce sa te ajuti altceva decat cu un smartphone de top?! Si sunt si alte cateva categorii, la fel de vizibile pa care n-am sa le nominalizez aici. Si fandacsia-i gata, vorba lu’ Nenea Iancu! Insumate, toate aceste categorii reprezinta procente infime pentru a fi relevante la nivelul populatiei Romaniei. Dar… este vorba despre vizibilitate. Plus ca aceste terminale high-end atrag oricum privirile prin ele insele!
In realitate, in Romania lucrurile nu stau deloc asa. Suntem pe ultimele locuri in Europa la capitolul plati si achizitii online. Avem cel mai mare procent de oameni care nu au utilizat niciodata internetul, din intreaga Uniune Europeana. Avem una dintre cele mai reduse rate de penetrare a conexiunilor fixe (prin cablu, la gospodarie) din Uniune si lista poate continua la nesfarsit. Mergeti in orasele mici: Focsani, Slobozia, Calarasi, Botosani, Adjud (si alte sute si sute), fara a mai vorbi de miile de sate si vedeti „cate ifoane vedeti”! Putine! Mult prea putine. Nu am absolut nici o problema cu niciuna dintre categoriile „vizibile” enumerate mai devreme! Atat doar ca nu sunt reprezentative. Si la acest capitol ramanem o tara a aparentelor.
Sa ne amintim succesul enorm de care s-au bucurat „cele 3 secunde” de la inceputurile telefoniei mobile in Romania, in care oamenii ajunsesera capabili nu numai sa-si dea intalniri, ci sa-si povesteasca viata. Sau celebrul abonament „cent”, care a facut furori pe plaiurile ciobanului autentic, ale soferului de tir expansiv si plin de iubire si al pescarilor glumeti. Si inca ceva: cand minoritatea vizibila straluceste si este „confundata” cu majoritatea tacuta si paupera, este sindrom de… tara saraca. Un celebru ziarist si scriitor german spunea despre diferentele dintre tarile prospere si cele sarace: „cu cat sunt mai sarace (tarile) cu atat tin mai mult la aparenta bogatiei”. Mi-aduc aminte o discutie pe care am suprins-o cu multi ani in urma intre doi „oameni de afaceri”, aflati la doua mese diferite, dar pe aceeasi tersa „de fite”: „Suna-ma ba, sa vada astia ca am mobil!”
