Cum arată un Commodore 64 care merge de 25 de ani

Cu siguranță încă veți mai găsi pe la noi, prin școli, spitale sau alte astfel de entități PC-uri în funcțiune care pot fi descrise ca fiind antice. Ba un Pentium 3, ba un K6, chiar și câte un 486. Dar nu și un Commodore 64.
Pagina oficială de Facebook a ce a mai rămas din brand-ul Commodore a publicat recent o poză cu un Commodore 64 care nu doar că încă mai funcționează acum, dar se află în uz de mai bine de 25 de ani.
Calculatorul, în mod evident prăfuit și uzat, este folosit de un service auto din Polonia, rulând un program care se ocupă de calibrarea transmisiei. Programul, după cum vă puteți imagina, nu este tocmai unul modern, dar nu e de parcă mașinile s-ar fi schimbat prea mult în ultimii 25 de ani.
Motivul pentru care acest calculator încă este în uz acum este destul de ușor de înțeles. Funcționează. Fiind un sistem simplu, nu prea are probleme precum update-uri la Windows 10, viruși, NSA, probleme de securitate, sau angajații tot stând pe Facebook și jucând Solitaire în loc să își vadă de treabă. Deși pentru asta avem telefoane mobile acum.
Acest Commodore 64 a reușit să treacă și printr-o inundație fără să fie distrus și tare bine că nu necesită componente mișcătoare pentru răcire, pentru că genul de mâzgă care se formează pe componente într-un service auto va duce după numai un an la blocarea lor.
Când poza cu PC-ul robust s-a ivit pe Facebook în cadrul comunității poloneze de Commodore 64, a dus la o creștere însemnată a prețului pe site-urile de licitații locale, fiind reaprinsă o dorința în public de-a folosi iarăși un astfel de calculator.