Creatorul lui Artifact nu mai lucrează la Valve
Artifact nu pare să fi fost succesul la care spera Valve. Deși, reacția publicului de la The International ar fi trebuit să fie un indiciu despre soarta pe care o va avea jocul.
Acum că Artifact a intrat oarecum într-un con de umbră, Valve a decis că a venit timpul să renunțe la o parte din oamenii care lucrau la proiect. Mai exact, la cei pe care i-a contractat pentru a proiecta Artifact, echipa de design numită 3 Donkeys. Aceasta este formată din Richard Garfield, omul care a creat nu doar Artifact, dar și Magic The Gathering, precum și Skaff Elias, fostul vice-președinte al Wizards of the Coast. Ambii nu mai au legătură oficială cu dezvoltatorul jocului și nu va mai avea o influență asupra evoluției sale.
Conform declarației lui Garfield, concedierea are sens dintr-un număr de motive. Pe de o parte, expertiza grupului nu mai este atât de importantă după patru ani în care și-au împărțit cunoștințele cu restul celor de la Valve. Pe de alta, Valve este acum în situația în care trebuie să acționeze rapid pentru a putea dirija jocul spre direcția în care publicul o vrea, iar mai multe voci în cadrul echipei n-ar fi de folos la acest capitol, din moment ce ar întârzia procesul.
Totuși, atât el cât și Elias vor oferi sfaturi gratuit celor de la Valve despre Artifact, în cazul în care vor avea nevoie de ajutor.