Creatorii lui Gothic au o nouă casă
Mai țineți minte Gothic? O minunăție a designului, un joc Open World care și în ziua de azi își poate bate cu ușurință joc de cam orice chestie își spune Open World, sau care are o „lume reactivă”. Apoi a venit Gothic 2, care și astăzi continuă să facă orice joc Bethesda să pară o glumă. Cei responsabili pentru joc sunt omuleții de la Piranha Bytes, ce au mai lucrat de atunci la trei jocuri Risen, dintre care unul chiar era bun, iar apoi la Elex, care a fost pe cât de glorios de Eurojank se poate.
Iar acum, Piranha Bytes are o nouă surpriză pentru voi. Nu mai este un studiou independent. În schimb, Piranha Bytes este o nouă casă, numită THQ Nordic. Această schimbare promite să nu aducă prea mare interferență pentru studiou, continuând să își păstreze independența creativă. Însă probabil va avea parte de ceva mai multă siguranță financiară și de puterea de a crea jocuri ceva mai finisate. Cine știe, poate va avea parte de o divizie dedicată de asigurare a calității pe undeva pe acolo.
Și de ce fel de proiecte se va ocupa studioul? Având în vedere că Guvernul German deja le-a dat o bursă pentru Elex 2, pare destul de probabil că va fi vorba de Elex 2. Dar, dincolo de Elex 2, există posibilități nenumărate. Personal, aștept să văd dacă vom avea parte de un remake al primelor două jocuri Gothic. Nu de alta, dar THQ nordic a lansat un remake pentru Red Faction Guerrilla, așa că știe să aprecieze jocuri bune, chiar dacă sunt vechi de când hău.