În ere de mult apuse, când puricele se potcovea la un picior cu nouăzeci și nouă de oca de fier, exista o serie de jocuri numită The Elder Scrolls. A fost construită cu anumite idei în minte, cu un anumit stil de joc, ce punea accentul pe crearea unei experiențe profund personale. Anii au trecut, timpurile s-au schimbat, iar o altă serie The Elder Scrolls s-a ivit, cu o experiență de joc dirijată și limitată.
Acum, creatorii primei serii The Elder Scrolls revin, la un studiou nou, numit OnceLost Games, cu intenția de a crea un joc similar cu ce a fost acea serie pe vremuri. Nu sunt deocamdată detalii prea multe despre acel joc, fiind abia la început. Dar vă pot spune că va fi masiv, va fi open world, va fi creat în spiritul lui Daggerfall și Arena, va avea multe NPC-uri cu care puteți vorbi, multă poveste de descoperit, misiuni a căror direcție o veți decide, un sistem robust de creare a personajului și de progresie, iar lumea va evolua pe parcursul aventurii pentru a reflecta acțiunile voastre.
De producția efectivă a jocului se ocupă în acest moment Julian LeFay (Programatorul șef al primelor două jocuri), Ted Peterson (Designer la majoritatea jocurilor), Vijay Lakshman (Designer și director la Arena). Alături de ei mai este și Ian Phoenix (de la canalul de youtube Indigo Gaming), pe care se întâmplă să îl cunosc.
Nu știu să vă spun deocamdată când vom vedea primele mostre din joc, dar am o presimțire că va recurge la finanțare publică la un moment. Anunțul jocului mai pomenea și folosirea celei mai recente tehnologii, așa că nu va arăta ca Daggerfall, dacă vă temeați de asta.