Corsair VOID Wireless v2 – Seria VOID revine, acum și cu Bluetooth (review)

Seria de căști VOID a lui Corsair a fost destul de „Ahead-of-its-time” când au fost lansate prima dată în 2015 și pare că au fost neglijate de către aceștia. Well, astăzi pe bancul de probe avem cel mai nou VOID, adică VOID Wireless V2. Hai să vedem împreună ce face și dacă-și merită banii.
Design/Construcție
Varianta primită în teste este cea White, care din punctul meu de vedere arată mai bine decât pe negru, dar voi poate aveți alte păreri.
Construcția este plastică, cu o senzație ușor mai fragilă decât te-ai aștepta, mai ales în zona brațului central și a pieselor care țin cupa în sine, acestea flexând puțin cam mult în anumite scenarii. Mi-ar plăcea ca aceste din urmă piese să fie metalice, pentru că sunt un point-of-failure des întâlnit la căștile de gaming.
Toate butoanele sunt amplasate pe casca stângă, alături de portul de alimentarea USB-C. Avem pe lateral sliderul de volum, microfonul ne-detașabil + anterior menționatul port de încărcare, iar chiar pe cupă regăsim butonul ON/OFF și cel multifuncțional Media/Bluetooth.
În iCUE poți schimba doar funcționalitatea apăsării rotiței de volum.
Forma aceasta trapezoidală a cupelor poate fi hit-or-miss. Dacă ai urechi medii ca dimensiuni nu vei avea niciun impediment în purtarea căștilor ore în șir, dar dacă depășești aceste dimensiuni s-ar putea să te deranjeze în cazul în care-ți prinde vre-un lob sau bucată a cartilajului urechii.

Spumele folosite atât în pernițe cât și în brațul central sunt spumă cu memorie și sunt suficient de moi cât să nu cauzeze dureri, fiind susținute și de un grip mediu.
Personal, pentru mine au fost foarte comode, chiar și la sesiuni intense de gaming nocturn, după nebunia care a fost recent la Zona cu lansări de plăci video.
Tot la capitolul confort trebuie menționată și greutatea de doar 300 de grame a acestui model. Aceasta se va simți la utilizări continue mai lungi de 2 ore, când te vei bucura că nu te apasă aproape deloc pe cap.
Totuși am 2 obiecții de făcut, dacă tot suntem la capitolul comoditate. Ajustarea brațelor lui VOID Wireless V2 este ușoară, uneori puțin cam prea ușoară. Lipsa pașilor bine definiți în cursa acestor brațe poate duce la lărgiri accidentale a poziției setate, în mare parte din cauza mișcărilor bruște ale capului, moment în care ai senzația că-ți pică și trebuie să intervii.
A doua plângere a mea este legată de materialele folosite pentru pernițele de la urechi și creștetul capului. Acestea foșnesc destul de tare, lucru care ar putea deveni enervant pentru unii utilizatori.
Un feature fără de care nu pot să trăiesc și pe care îl voi puncta cât oi face eu review-uri pentru căști audio sau de gaming, este integrarea pernițelor detașabile, iar Void v2 Wireless nu face excepție. Este ceva atât de bun simț și care sper că va fi adoptat de toți producătorii fără excepție. Atât pentru curățare dar și pentru înlocuire, pentru că oricât de bune ar fi materialele, tot sunt consumabile, casca tot se ciupește, murdărește sau rupe de-a dreptul la cusătură (Mi s-a întâmplat).
Pentru transport dar și stocare în siguranță, cupele pot fi rotite la 90 de grade orizontal
Performanță
Fiind conectate prin dongle USB sau Bluetooth, VOID Wireless v2 sunt compatibile atât PC/Laptop cât și Playstation sau Switch, dar nu și cu consolele Xbox. Căștile pot alterna între dispozitivele legate prin Wireless și Bluetooth, mai ales atunci când ești în mijlocul jocului și sună telefonul. Schimbarea este instantanee și în urma închiderii apelului se revine la joacă. Am apreciat promptitudinea căștilor în aceste scenarii.
Îmi place că s-a păstrat funcționalitatea flip-to-mute a microfonului. Practic atunci când ai nevoie de un Mic Mute de urgență, pur și simplu dai microfonul în sus și se face automat, însoțit de o confirmare vocală.
Latența este un punct foarte important de avut în vedere când cumperi noile tale căști wireless destinate gamingului și, din fericire, pot raporta că legătura prin 2.4GHz cu dongle-ul USB este suficient de rapidă cât să nu cauzeze probleme nici în cele mai intense jocuri precum cele competitive multiplayer. Același lucru nu poate fi spus însă despre conexiunea prin Bluetooth, care adaugă ceva milisecunde bune, deci nu o pot recomanda în astfel de scenarii de utilizare.
O altă mențiune unde este loc de mai bine este Dongle-ul USB. Putea fi și el alb, ca să nu iasă în evidență ca nuca-n perete.
La capitolul Baterie pot raporta aproximativ 65-70 de ore atinse cu LED-urile RGB oprite, pe conexiunea Wireless 2.4GHz, aceste cifre dublându-se dacă treci pe Bluetooth care consumă ceva mai puțin. Nu poți folosi căștile pe fir, cât timp acestea stau la încărcat, bine, oricum nu ai putea cu mini-cablul din pachet. Un quick Charge de 15 minute îți va asigura 6 ore de baterie.
Sunetul redat
Mi se pare chiar interesant faptul că îmi place mai mult profilul sunetului acestor VOID Wireless v2 decât cel al Virtuoso MAX testate anterior de colegii de la Zona.
Bass-ul redat de difuzoarele de 50mm este la el acasă fără să fie copleșitor și poate fi transformat spre și mai bine cu ajutorul EQ-ului dacă știi ce faci. Nici el nici înaltele nu se îngrămădesc peste frecvențele medii deci nu vei avea acea senzație care te supără dar nu știi să pui punctul pe I, exact când asculți muzică pe noile tale căști fără fir.
Pentru jocuri multiplayer de tip shooter și pentru cei care tolerează modificările pe care le face Dolby Atmos, în teorie sunetul pozițional este ceva mai bun. În practică urechile mele de om bătrân s-au împăcat mai bine cu sunetul produs fără activarea Dolby Atmos, deci, depinde de fiecare.
Fără Dolby Atmos, pot spune că am găsit cu acuratețe toți dușmanii în jurul meu atât în CS, cât și în PUBG, deci eu mă declar mulțumit. Mai mult de atât, volumul maxim de aproape 115 dB atins de difuzoarele de Neodymium te va ajuta să prinzi cei mai ascunși soareci chiar și în Escape from Tarkov.
Nu există funcții ANC(Active Noise Cancelling) iar pasiv depinzi de densitatea spumei cu memorie care nu-ți va asigura multă izolare.
Microfonul lui VOID Wireless v2 este suficient de capabil pentru joacă sau pentru Discordul nostru cel de toate zilele. Cei care au fost pe partea cealaltă a conferinței s-au declarat mulțumiți de vocea mea, chiar dacă pare că mi-o subțiază ușor și adaugă puțin ecou. În mod evident nu este cel mai bun microfon pentru content creation sau streaming.
Pentru cei cu placă video NVIDIA, poți utiliza și NVIDIA Broadcast pentru alte funcții extra de noise cancelling.
Software și iluminat
Desigur, după cum vă așteptați deja, toate funcțiile lui Void Wireless V2 sunt controlate prin intermediul Corsair iCUE. Instalarea este foarte ușoară, căștile sunt detectate îndată ce conectezi dongle-ul Wireless la PC. Va fi nevoie de un download și cel puțin un restart al PC-ului. Da, știu.
Ce este util, însă, este faptul că poți memora chiar pe VOID Wireless v2 un profil de setări, pentru a putea folosi căștile în aceleași condiții și legate la alte sisteme care nu au iCUE instalat local.
Îmi place că poți configura și profilul sunetului redat de Void Wireless v2, tot prin intermediul iCUE. Poți alege din diferitele preseturi sau, dacă ești mai mofturos ca mine, poți chiar să-ți faci propriul EQ. De menționat că acestea nu se salvează în memoria internă, deci pentru profilul tău audio va trebui să fii conectat la un dispozitiv cu ICUE instalat.
Concluzii
Corsair VOID Wireless V2 este un model de căști de gaming decent, care nu te va lăsa la greu în sesiunile cele mai intense de tryharding. Da, forma cupelor nu este pentru absolut toată lumea, recomand probarea lor într-un showroom sau la Comic Con la standul Zonait, wink wink, și sunt zone unde se mai poate îmbunătăți dar, per total, dacă facem blind ear-test acestea vs Cloud III Wireless sunt sigur că le voi alege întotdeauna pe VOID Wireless v2.
Ce este în continuare enervant, cel puțin pentru cumpărători, este discrepanța de prețuri, care poate fi atribuită ori vânzătorilor ori distribuitorilor locali. De la 120 de euro inclusiv taxe, preț recomandat de producător, la 800 de lei pe Emag e cale lungă și practic aruncă Void-ul în cu totul altă gamă de preț decât ar trebui. De avut în vedere.