Corsair K70 PRO TKL – un clasic reîmprospătat cu switch-uri Hall Effect (review)
Zilele trecute am făcut un review pentru o tastatură de gaming ceva mai accesibilă, dedicată celor care fie nu-și permit, fie pur și simplu nu vor să cheltuiască sume mari pe perifericele care compun setup-ul lor de gaming. De atunci și până acum, pot spune că am intrat într-un fel de rabbit hole al tastaturilor, în căutarea modelelor care oferă cel mai bun raport calitate-preț disponibil.
Așa se face că, în timpul navigării mele prin cotloanele mai obscure de pe Reddit și alte forumuri dedicate gamingului și tehnologiei, am dat peste o mulțime de topuri și liste cu cele mai capabile tastaturi disponibile în momentul de față. Multe dintre modelele prezente în aceste liste au deja review-uri pe site-ul nostru, dar la fel de multe lipseau cu desăvârșire.
Printre acestea se afla și un model despre care tot auzisem în ultima vreme: K70 Pro TKL de la Corsair, un refresh al unui model care a devenit deja clasic, și care nu doar că vine cu șmecherii precum switch-uri Hall Effect, dar arată și într-un mare fel. Așadar, am pus mâna pe telefon și, în scurt timp, am făcut rost de ea, iar de câteva zile bune este singura tastatură pe care o folosesc, atât pentru gaming, cât și pentru muncă.
Spre surprinderea nimănui, tastatura este una dintre cele mai bune pe care am avut norocul să le testez în ultimele luni. Și dacă asta era tot ce voiați să aflați, puteți să vă opriți din citit aici și să continuați ce făceați înainte. Dar dacă vreți să aflați care-i faza cu ea — atât pe partea bună, cât și pe cea mai puțin reușită — vă invit să-mi mai acordați câteva minute din timpul vostru.
Design
Ca să luăm lucrurile de la exterior spre interior, avem o tastatură tenkeyless, așa cum reiese și din nume, și pentru cei care nu știu neapărat ce ar trebui să însemne asta, modelul de față nu vine cu numpad inclus, ceea ce poate să fie un dealbreaker pentru unii, în special cei care folosesc numpad-ul pentru muncă, sau o bilă albă pentru alții, care nu dispun de prea mult spațiu liber pe birou sau preferă să aibă o tastatură cu un footprint redus din orice alt motiv.
Personal, mă încadrez în cea de-a doua categorie și consider că tastaturile TKL sunt cele mai potrivite pentru gaming, acesta fiind și primul motiv pentru care tastatura mi-a atras atenția. Pe lângă asta, apreciez și faptul că top plate-ul este făcut din aluminiu, ceea ce-i oferă un plus de rezistență la căzături și impact. Ce-i drept, aș fi apreciat dacă tot corpul tastaturii ar fi fost din aluminiu, dar trebuie să recunosc faptul că bottom plate-ul din plastic este suficient de rezistent și de rigid încât să nu reprezinte un minus cu adevărat.
Avem și un knob metalic în colțul din dreapta sus, care, implicit, reglează volumul, dar poate fi configurat pentru alte funcții prin software-ul iCUE. Este, sincer, unul dintre cele mai reușite rotițe pentru controlul volumului pe care le-am văzut până acum, dar și una dintre cele mai frumoase, grație elementelor RGB integrate pe suprafața sa.
Lângă knob avem și două butoane suplimentare, pentru activarea Game Mode-ului și pentru control media. Chiar dacă nu le-am folosit prea des, le consider în continuare nice to have și sunt sigur că sunt utilizatori care le vor aprecia din plin.
Și cum nu se putea altfel, tastatura vine și cu un palmrest magnetic, care este destul de confortabil, cu suficient padding cât să nu devină incomod nici măcar după sesiuni lungi de utilizare. Totuși, există un mic detaliu care nu mă mulțumește pe deplin, și nu are legătură directă cu palmrest-ul, ci cu faptul că tastatura are un singur nivel de ajustare pe înălțime, care în anumite cazuri, s-ar putea să nu fie suficient pentru momentele în care folosești și palmrest-ul. Nu e o problemă majoră și s-ar putea să nu o remarci deloc dacă ai mâini mai mici, dar e un aspect de luat în calcul dacă ai lopeți pe post de mâini, cum este cazul meu.
Cablul din dotare este suficient de lung, de aproape 2 metri, mai mult decât suficient pentru mine și, probabil, și pentru majoritatea utilizatorilor. Și da, este destul de rezistent, dar aș fi apreciat dacă ar fi venit cu protecție textilă la exterior.
Și ca să încheiem cu partea de design, keycap-urile doubleshot cu care vine standard tastatura sunt incredibil de robuste, și se poate observa faptul că producătorii nu s-au zgărcit la alegerea materialelor, deci nu mă îndoiesc de faptul că ele vor rezista fără probleme chiar și după mai mulți ani de utilizare intensivă.
Switch-uri și Software
A venit momentul să trecem la ceea ce, consider eu, că este cea mai interesantă caracteristică de care dispune tastatura, și anume– switch-urile Hall Effect. Pentru cei care nu sunt familiarizați cu termenul, Hall Effect este o tehnologie care permite detecția analogă a poziției tastelor, cu alte cuvinte, tastatura poate „simți” cât de adânc apeși o tastă. Asta înseamnă că, în funcție de setările tale, poți înregistra o apăsare după doar 0.1 mm sau poți să o configurezi să reacționeze doar după 3.6 mm, adică aproape de capătul cursei.
Ce rezultă de aici? O tastatură extrem de personalizabilă, care se poate adapta fix modului tău de a tasta sau juca. Pentru gameri, mai ales cei de shootere rapide sau MOBA-uri, posibilitatea de a seta punctul de actuare foarte jos înseamnă un avantaj real în timp de reacție. Pe de altă parte, dacă ești genul care tastează apăsat sau vrei să eviți apăsările accidentale, poți ridica pragul.
Toate aceste setări și reglaje sunt accesibile prin intermediul software-ului iCUE – centrul nervos al perifericelor Corsair. Dacă ai mai avut produse Corsair, știi la ce să te aștepți: un soft complex, dar care oferă un nivel de personalizare foarte bun. Pe lângă reglajul punctului de actuare, iCUE îți permite să creezi profiluri diferite pentru fiecare joc sau aplicație, să salvezi setările direct în memoria tastaturii, să sincronizezi iluminarea RGB cu restul ecosistemului Corsair și, evident, să creezi macro-uri complexe pentru taste individuale.
Dar există și două minusuri pe care le-aș menționa aici, și primul dintre ele este faptul că iCUE poate părea puțin copleșitor pentru utilizatorii mai puțin tehnici – interfața e încărcată și uneori e nevoie de răbdare ca să găsești ce cauți. Dar odată ce te familiarizezi cu el, consider că-și face treaba în mod eficient și oferă cu mult mai multe opțiuni de customizare decât software-urile majorității competitorilor.
Al doilea, și cel mai mare, în opinia mea, este că nu toate switch-urile sunt MGX Hyperdrive Hall Effect, pentru că mai avem, în cazul tastelor care nu sunt atât de relevante, cum ar fi F-urile, săgețile și celelalte taste care nu sunt neapărat indispensabile pentru un gamer, switch-uri roșii clasice.
Da, asta nu este o problemă pe care o să o sesizezi rapid, sau care-ți va strica experiența de utilizare, dar aș fi preferat să am o tastatură full Hall Effect, dacă tot este unul dintre aspectele pe care Corsair a pus cel mai mult accentul în markenting-ul acestui model.
Concluzie
După aproape două săptămâni de utilizare constantă, pot spune fără rețineri că K70 Pro TKL este una dintre cele mai versatile și satisfăcătoare tastaturi pe care le-am testat în ultima vreme. De la senzația de apăsare fină, dar hotărâtă, la timpul de reacție aproape instant, totul contribuie la o experiență de utilizare fluidă și adaptabilă.
În gaming, tastatura se simte rapidă, precisă și configurabilă – exact ce vrei de la un astfel de periferic, mai ales dacă te joci competitiv. Fie că ești în mijlocul unei sesiuni intense de Valorant sau îți petreci timpul prin Oblivion Remastered, răspunsul tastelor și confortul general sunt greu de egalat. În același timp, tastarea zilnică – fie pentru muncă, fie pentru scris emailuri sau articole ca acesta – rămâne o plăcere. Nu am simțit oboseală în degete, și chiar și după sesiuni lungi am avut un sentiment general de confort, ceea ce nu pot spune despre multe dintre tastaturile pe care le-am folosit în ultimul timp.
Și acum, a venit momentul să trecem la un alt punct central atunci când ne uităm la K70 PRO TKL, și anume, prețul. Ei bine, aici s-ar putea să apară mici ridicări de sprâncene. Tastatura se învârte în jurul pragului de 800-900 de lei, în funcție de unde o prinzi la ofertă. Nu este o tastatură ieftină, dar nici nu se pretinde a fi. Este un produs premium, cu tehnologii de ultimă generație, construcție solidă și software avansat. Dacă ai deja un setup pe care ți-l îngrijești și vrei să faci un upgrade serios la capitolul tastatură, K70 Pro TKL e genul de achiziție care îți va rămâne pe birou ani de zile fără să simți nevoia de altceva.
Per total, e genul de tastatură care îți amintește de ce merită, uneori, să mai ieși din zona de „budget-friendly” și să investești într-un produs care excelează la toate capitolele importante. Nu e perfectă, dar nici nu trebuie să fie, în schimb, își face treaba în mod eficient și se descurcă cu brio la toate lucrurile importante pentru o tastatură.








