Corsair Frame 4500X RS – showpiece de birou sau doar altă cutie scumpă? (review)
Pentru cei care nu-și aduc aminte prea bine, Corsair a deschis anul acesta cu lansarea carcasei Frame 4000D, un Mid-Tower aspectuos care reîmprospăta look-ul și feel-ul uneia dintre seriile clasice de carcase ale companiei. Ei bine, se pare că acum, la aproape un an de la momentul în care am vorbit despre acel model, cei de la Corsair au decis să ne surprindă din nou, cu un alt produs menit să facă valuri.
Iar surpriza aceasta poartă numele Corsair Frame 4500X. Dacă 4000D-ul era o evoluție firească a seriei, aici avem de-a face cu un salt mai degrabă spectaculos decât pragmatic. Corsair a luat aceleași baze solide și le-a împachetat într-o prezentare mult mai îndrăzneață: panoul frontal și cel lateral sunt realizate dintr-o singură bucată de sticlă curbată, care culisează atunci când vrei acces la interior. Practic, vorbim despre un fishtank în toată regula, dar nu unul dual chamber, dimensiunile sale fiind de 542 mm (L) x 556 mm (H) x 250 mm (l), adică considerabil mai îngust decât fishtank-urile convenționale cu care ne-am obișnuit.
Totuși, nu asta o face pe Corsair Frame 4500X specială, pentru că principalul selling point, din punctul meu de vedere, este faptul că în loc de două panouri de sticlă unite ca la Montech King 95 sau Lian Li O11, avem un singur panou continuu, care creează o vitrină aproape perfectă pentru build-ul din interior.
În varianta RS RGB, adică cea pe care am primit-o și noi la test, carcasa vine cu trei ventilatoare Corsair RS RGB reversed montate pe lateral – primele de acest fel pe care brandul le oferă oficial direct din cutie. E un detaliu mic, dar important, și se simte atât în airflow, cât și în aspectul general al carcasei. În schimb, tradiția rămâne tradiție din alte puncte de vedere: nu există ventilator pe spate, lucru care a devenit un adevărat trademark pentru carcasele Corsair. Singurele excepții de la această regulă rămân 5000D și 5000T.
Experiența de asamblare
Da, carcasa arată bine, dar cum se traduce asta atunci când o pui efectiv la treabă? Ca să aflăm răspunsul, am montat în ea o placă de bază GIGABYTE B850 Gaming X WIFI6E, un procesor AMD Ryzen 9 9800X3D, 32 GB RAM Corsair Vengeance la 6000 MT/s, un SSD de 1TB, un Corsair Nautilus RGB 360, o placă RTX 5080 Founders Edition și o sursă Seasonic Focus de 1000W.
Prima impresie a fost una pozitivă: asamblarea în 4500X este surprinzător de ușoară, grație suportului detașabil pentru placa de bază. Am putut să montăm placa, procesorul, memoria și SSD-ul în afara carcasei, după care am introdus tot ansamblul înapoi pentru restul build-ului. De aici lucrurile au mers aproape ca unse.
Un alt lucru pe care țin să-l menționez este faptul că Frame 4500X este gândită și pentru build-uri BTF, deci dacă nu-ți place cum se văd cabluri în build și vrei ceva mai exotic, nu-ți face griji, pentru că ai și opțiunea asta.
Tavanul a suportat fără probleme Nautilus-ul de 360, fiind loc chiar și pentru AiO-uri de 420mm. Sistemul cu Infinite Rail îți permite să ajustezi radiatorul exact cum vrei, iar asta contează când te lovești de cablurile EPS sau de module de RAM mai înalte.
La placa video, experiența a fost la fel de simplă. Am montat-o pe orizontal, în stil clasic, dar Corsair oferă și varianta de vertical mount. Bracket-ul din spate este reversibil, iar podeaua are gauri și suport dedicat pentru riser, astfel încât șă-ți poți expune placa video în toată splendoarea ei.
Sursa a intrat și ea fără bătăi de cap. Housing-ul perforat are noul design Corsair, iar două șuruburi sunt deja preinstalate, deci nu mai pierzi timp să desfaci toate cele patru. Focus-ul de 1000W s-a potrivit la fix și accesul lateral la conectori a simplificat mult cablarea. E un detaliu mic, dar care face experiența mai fluidă decât la alte carcase.
Când am trecut la cable management, am dat peste minusurile clasice ale seriei Frame. Carcasa e relativ scurtă, dar cablurile de front panel sunt surprinzător de lungi, așa că rutezi mai mult decât ar fi necesar. Există velcro straps și suficiente puncte de prindere în spate, dar tot ai nevoie de răbdare să le aranjezi frumos.
Mai mult, conectica de front panel este amplasată jos, ceea ce înseamnă că, dacă vrei acces comod la USB-uri și la butonul de power, carcasa trebuie să stea pe birou. Dacă o pui sub birou, lucrurile devin incomode și îți taie din versatilitate.
Pe partea de stocare, nu prea sunt multe de zis, pentru că Frame 4500X nu vine cu nimic surprinzător. Avem, așadar, două locașuri de 2,5” pe spatele plăcii de bază și un singur slot pentru HDD de 3,5”. Not great, not terrible. Personal, nu pot spune că o privesc ca pe un minus, dar dacă sunteți genul de oameni care încă folosesc multe SSD-uri SATA sau HDD-uri pe care vă țineți munca, este un factor de care trebuie ținut cont dacă vreți să treceți la carcasa asta.
După ce totul e montat, rămâne întrebarea legată de airflow. Cele trei ventilatoare RS RGB reversed de pe lateral aduc un volum decent de aer rece, iar radiatorul din plafon, împreună cu vent-ul din spate, evacuează eficient. În podea există posibilitatea de a monta un ventilator de 120 mm care să adauge un plus de intake, dar în build-ul meu nu am simțit că ar fi nevoie.
Concluzie
La materiale, Corsair a făcut treabă bună. Tabla este solidă, vopseaua uniformă, iar în ansamblu carcasa se simte premium. Sticla curbată continuă este, în mod evident, principalul selling point, dar aduce și două neajunsuri: se murdărește imediat cu amprente și bump-urile care fixează panoul sunt cam fragile, ceea ce înseamnă că panoul poate ieși mai ușor decât ai vrea.
Un alt element care merită menționat sunt piciorușele din spate. Mi se par prea subțiri și parcă nu inspiră încredere pentru greutatea totală a carcasei. Totuși, atâta timp cât ții carcasa pe un birou stabil, nu ar trebui să fie o problemă reală, ci mai degrabă un mic inconvenient de design.
Per total, Corsair Frame 4500X este o carcasă mai mult decât decentă, chiar spectaculoasă dacă ne uităm la modul în care îți expune build-ul. Are minusurile ei, dar sunt ușor de trecut cu vederea atunci când privești întregul ansamblu și realizezi că ai pe birou un fishtank care arată impecabil și oferă o experiență de asamblare foarte prietenoasă.
Factorul decisiv rămâne, însă, prețul. În prezent nu am găsit carcasa în stoc la magazinele de la noi, dar pe site-ul oficial Corsair apare la 260 de dolari. Asta ar însemna un preț de aproximativ 1300-1400 de lei pe piața locală, ceea ce o plasează direct în categoria high-end.
Nu toată lumea va fi dispusă să dea atât pe o carcasă, și nici nu cred că trebuie. Însă pentru cei care caută un model diferit, care să combine sticla curbată cu un design premium și câteva idei ingenioase de montaj, 4500X ar putea fi exact alegerea potrivită. În cazul meu, îi dau un 8 din 10, pentru că e o carcasă cu personalitate, cu plusuri evidente și cu minusuri gestionabile, iar în final decizia se rezumă la cât de mult ești dispus să plătești pentru un fishtank de lux.











