PCTECHTech&IT

Corsair a anunțat un SSD NVMe pentru PCI-E 4.0

Acum că AMD a dezvăluit lumii întregi noua serie de procesoare Ryzen, cu tot cu plăcile de bază X570 ce includ suport pentru PCI-Express 4.0, s-a ivit o întrebare bună. Pe lângă Navi, la ce vom mai folosi acel PCI-E 4.0?

Răspunsul vine în primă fază de la Corsair, ce a dezvăluit MP600, un SSD gândit pentru această interfață, ce este capabil să atingă viteze ce nu prea erau posibile pe tehnologia contemporană. Ce viteze? Conform fișei celor de la Corsair, viteza de scriere secvențială este de 4250MB/s, în timp ce viteza de scriere secvențială este de 4950MB/s.

Nu au fost anunțate detalii despre performanța în ceea ce privește citirea/scrierea în mod aleator. De altfel, nu au fost anunțate detalii nici despre ce tip de memorie folosește, doar că este o formă de TLC 3D, sau măcar câtă, capacitatea fiind necunoscută. A fost însă dezvăluit controller-ul, un Phison PS5016-E16.

Bucata masivă de aluminiu lipită de SSD este necesară pentru a păstra sub control temperaturile la asemenea viteze. În acest ritm, când trecem la PCI-E 5.0 vom avea nevoie de SSD-uri cu răcire activă. Dar, poate până atunci se va ajunge la metode ceva mai eficiente de producție.

[Anandtech]

Iulian Mocanu

Redactor Știri

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button