Tech&ITPCȘtiri

Intel Core i9-13900KS este primul procesor din lume care atinge 6GHz fără overclock

Pe piața de procesoare pentru desktop, bătălia între cele două tabere a devenit din ce în ce mai acerbă în ultimii ani. Încă de la lansarea primei generații de Ryzen în 2017 competiția s-a întors, iar asta a dus la un avans tehnologic mai rapid decât upgrade-urile cel mult incrementale pe care Intel le făcea de la an la an în trecut.

Dar uite că lucrurile s-au schimbat, iar acum ambele companii se luptă să ofere cel mai puternic procesor de desktop din lume, iar Intel se pare că a câștigat (cel puțin momentan). Compania tocmai a lansat Core i9-13900KS, primul procesor din lume care atinge frecvența de 6GHz fără pic de overclock. Dar pentru asta, răcirea trebuie să fie pe măsură. Hai să îți explic.

Pentru a atinge acest prag, Intel s-a folosit de funcția denumită „Thermal Velocity Boost”. Asta îi permite procesorului Core i9-13900KS să își întindă picioarele și să crească frecvența atunci când temperaturile nu trec de 70 de grade, ceea ce pot să-ți spun că este destul de greu de obținut. Până la urmă vorbim despre un procesor de vârf cu 24 de nuclee, la un consum de nu mai puțin de 253W în full boost. Ouch!

Credit: Intel Corporation

Cu toate astea, nu pare că acest procesor va putea sta la acea frecvență prea mult timp ci doar va atinge acel prag pentru perioade scurte de timp, așa cum a arătat și Intel cu acum doar două zile. Și acum că am dat toate astea la o parte, vine întrebarea cea mare: merită 100 de dolari în plus peste un Core i9-13900K pentru 200MHz extra în boost? Ținând cont că asta se traduce în cam 4% creștere de performanță în testele sintetice multi-core și doar pentru a avea o șansă de a atinge cifra magică de 6GHz ai nevoie de o răcire ceva mai potentă decât ai avea nevoie pe varianta K… nu cred că merită efortul.

Oricum nu ți-aș recomanda să cumperi acum un procesor nou de vârf. Noile procesoare Ryzen 7000X3D sunt foarte aproape, iar dacă e să ne luăm după performanțele lui Ryzen 7 5800X3D din generația trecută, s-ar putea ca tabăra roșie să fie, din nou, mai atrăgătoare.

Tudor Bostan

De la compunerile din clasele primare citite în fața clasei, până la timpul meu petrecut în presă, de mic am avut o pasiune pentru scris. Sunt student la o facultate de inginerie iar la Zona redactez știri din gaming și tech, presărate cu câte o recenzie pe ici-colo. Când nu scriu pentru site, mă prinde soarele dimineții în World of Warcraft sau în orice alt joc bun lansat recent.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button