Lumea dispozitivelor este una care evolueaza fulgerator, si peste noapte descoperi ca acel PC, acea consola sau acel telefon care mai ieri era „state of the art” este astazi o antichitate, ramasa doar in amintire, in mintea si in sufletul tau. Pentru ca da, relatia noastra cu dispozitivele pe care uneori ni le procuram cu eforturi si sacrificii este una personala: ceea ce conteaza nu este obiectul in sine ci relatia noastra cu el, pasiunea pe care o investim si care umanizeaza acel gadget, povestea care se naste in urma interactiunii cu el, care va dainui in timp si va trai in memorie mult dupa ce dispozitivul va fi fost oale si ulcele.
Indiferent ca vorbim despre HC 85, Comodore, Atari, Amiga, IBM, NES, Sega, Nokia, Bosch, Playstation, nostalgia este acolo si ne face sa ne aducem aminte cu placere de acele momente in care atingeam pentru prima oara un joystick, un mobil, o placa de baza sau interactionam cu Q-Basic-ul.
Sunt la fel de nostalgi ca si pustiul de 14 ani de la colt care isi aduce aminte de GTA 3, cu singura diferenta notabila ca eu imi aduc aminte de Banana Bomb, Supaplex, Day of the Tentacle sau Bomber Man. Asta ca sa nu intru in detalii picante precum Prehistorik, Dune 1 si 2, Magic Carpet sau Carmaghedon. Astea sunt cateva dintre jocurile copilariei mele, care m-au marcat, m-au slefuit si mi-au stabilit standardele de gamer pe care le am astazi.
Multi de la noi uita puterea pe care o anume consola a avut-o in Romania. Spun consola, dar de fapt discutam despre o chinezarie ieftina, cu manete care se stricau in prostie, pe care la data aparitiei o avea toata lumea, si care, cu toate ca nu avea cea mai buna grafica era preferata pustilor din cartier. In caz ca nu v-ati dat seama inca, este vorba despre consola Terminator! Blestematia aia cu casete galbene, care este si astazi subiect de nostalgie pentru multi gameri de la noi din tara. Sa n-o mai lungim: am inceput acest articol vorbind despre „poveste” si despre faptul ca ea este tot ceea ce ramane, tot ceea ce conteaza. Si ce poate fi mai potrivit intr-o amiaza ploioasa de Duminica decat sa depanam povesti?
Povestea Casetelor Gablene si a Primului meu PC
Cu voia stimatulul cititor, am sa impartasesc povestea mea vis-a-vis de aceasta „consola”. Eu unul am primit consola in momentul in care aveam acces la un Nintendo Entertainment System (NES) cu o colectie impresionanata de jocuri. Si cand spun jocuri impresionante spun: Megaman 1, 2, 3, 4, Super Mario 1 si 2, Final Fantasy, Batman, Zelda si Metroid. Asa ca o clona de NES, in defavoarea originalului nu era cea mai buna alegere… aparent. Totusi, ca un gamer pasionat ce eram mi-am cumparat si un Terminator, care a stat cam un an si ceva la naftalina fara sa ma ating de el. Intr-o buna zi m-am trezit cu un vecin de bloc care mi-a venit la usa cu un controller in mana si cu o surubelnita in alta, cu ochii in lacrimi si cu o rugaminte pe buze: mi-a cerut ajutorul intr-un mod in care nu il puteam refuza: „Andrei am stricat maneta la Terminator si daca nu o repar ma bate si mama si X” (fratele lui mai mare). Evident, ca un vecin saritor si cu ceva experienta de reparat controllere de console (asta pentru ca cineva a aruncat cu maneta de NES intr-un televizor cu tub si si-a dat seama ca fizica si legile lui Murphy dicteaza ca orice obiect azvarlit trebuie sa se intorca in capul tau) m-am angajat in reparatia dracoveniei. Dar cum repari un controller fara consola? S-a dus sa ridice consola din apartament, a revenit cu blestematia la mine acasa si m-am pus pe treaba. Dupa cateva ore si inca doi prieteni chemati in vizita am reusit sa reparam „maneta” vecinului, care, evident, a trebuit testata! Ghici ce joc avea vecinul meu in consola? Mortal Kombat! Varianta „editata” cu sange! Pentru a ma face inteles, pe vremea aceea cenzura era la mare pret, iar jocurile Nintendo erau gandite pentru cei mici, deci fara sange pe ecran si fara Fatalitati. Evident ca am facut ochii cat cepele si am inceput sa ma joc ca disperatul, in tot acest proces stricand „maneta”, fiind nevoit sa lipesc niste fire inapoi. Ei si asa am luat eu 4 la teza de la istorie, pentru ca am imprumutat jocul, mi-am scos propriul Terminator de la naftalina, si m-am jucat noaptea inainte de teza Mortal Kombat, cu notitele pentru teza pe o bucata de hartie intr-o parte, notite care oricum erau intoarse invers. A trebuit sa imi scriu fatalitatile pe cealalta fata a paginii, nu?! Din pacate, nu asta este partea haioasa, fiinte haine care se bucura la nenorocirea altuia! Nici pe departe. Asa a inceput tanarul Andrei Ene sa faca „bijnita” cu casete gablene.
Fiind un tanar inteligent, asa credeam eu atunci, stiam ca am un vecin de cartier care are un tata care lucreaza la vama. Si ce m-am gandit eu: „Ce ar fi daca l-as intreba pe asta daca are casete sau daca stie Nea’ Y de unde pot cumpara mai ieftin?” Zis si facut! M-am intrebuintat sa ma intalnesc cu individul, evident intamplator, am mers cu el la un TEC (asta era moda atunci, sunt o relicva… ) si l-am tras de limba. Carisma mea +1 mi-a fost de ajutor. Am aflat pe unde vin casetele si faptul ca le pot cumpara cu 10.000 de lei. Asta in conditiile in care atunci o ora de internet la sala costa… 10.000 de lei. Afacere face Andrei… Ma umplu de bani. Asta era in capul meu atunci. In fine. M-am asociat cu individul, si saptamana de saptamana cautam prin cutii casete misto cu jocuri de Terminator. Sa zicem ca aveam ceva profit, ba chiar mi-am cumparat un PC din banii stransi. Primul meu PC, un 486, a fost cumparat din banii de casete de Terminator. O singura problema! Cum il explic acasa? Doar nu aduci un obiect de 15 milioane la vremea aia acasa si zici ca l-ai gasit pe strada?! Inteligenta Andrei Ene partea a doua: m-am dus la mama si i-am zis sa imi scrie o cerere de calculator pentru scoala, ca cica este un program care da PC-uri la familii cu venit mic. Zis si facut. Trei zile m-am tinut de capul mamei sa imi scrie cererea, iar cand am vazut-o semnata si scrisa eram ca un copil in fata pomului de Craciun. Aveam primul punct al planului! Ma duc la magazin, cu un vecin mai mare, imi cumpar PC-ul si le spun vanzatorilor de la magazin sa il livreze la domiciliu a doua zi. Evident ca nu am dormit in seara aia… si la scoala iar am luat un patru in ora de matematica pentru ca : „Ene care e radacina patrata al lui 8” la care Ene a raspus „virgula”. Ce imi pasa mie, am PC. Am ajuns acasa, in conditiile in care PC-ul ajungea la ora 5 cand mama venea de la serviciu. Am facut la ture prin casa ca un soldat in transee. Ajunge mama, ajunge PC-ul, toate bune si frumoase.
Doua luni mai tarziu, sedinta cu parintii obligatorie. Si ce face mama? Se lauda cat de priceput e Andrei sa foloseasca calculatorul primit de la scoala. Evident ca diriginta a ridicat din umeri, ca deh… saraca femeie nu stia nimic de faptul ca are un Machiavelli in clasa. Ajunge mama acasa, si incepe sa ma descoasa. Cum e cu programul? Ca ea nu a inteles prea bine! Ca cine le-a dat (PC-urile, obviously)? Intrebari la care eu aveam raspuns instant. Pana au apucat-o nervii si mi-a pus intrebarea direct: „De unde ai PC-ul?” Am incremenit! Ce spun? Ce fac? Doar nu ii explic ca am facut bijnita cu casete de Terminator, ca imi rupe cocoasa. Am incropit in regim de urgenta un scenariu prin care am explicat ca l-am facut din piese primite de la unul de la altul si ca am mai strans si eu niste bani, doar ca nu am luat in calcul un singur lucru… garantia si factura care erau la mama. Urmatoarea intrebare a fost: „De unde ai furat banii pentru PC?” urmata de declaratia „Hai la politie”. Eram stana de piatra! MUT! Nu stiam ce sa spun, ce sa fac, cum sa zic, ce sa indrug sa nu ajung la sectie. Asta in conditiile in care aveam 12 ani si contactul meu cu politia era la nivel de „babau”! Si am inceput sa cant ca o privighetoare!
Se uita mama la mine ca la azilul de nebuni! Imediat dupa ce am terminat, a stat, a cantarit situatia, a rumegat informatia si a spus urmatorul lucru: „Vindem PC-ul drept pedeapsa si cumparam cu banii de pe el televizor si robot de bucatarie!” Exact in momentul ala in capul meu urla un singur lucru: „Sa ma c…c in el de robot de bucatarie!” Cum sa vanda PC-ul „muncit” de mine si sa isi cumpere ea televizor si robot de bucatarie? Nu stiam ce sa fac. Sa plang sau sa urlu. A urmat un moment de liniste, succedat de un ton imperativ: „Treci in camera ta si baga-te la somn”. Ce a fost in capul meu in seara aia nu v-as putea descrie. De la fugit de acasa, pana la spart PC-ul, totul mi-a trecut prin capul necopt de 12 ani. Intr-un final am adormit, m-am trezit, m-am dus la scoala, si cand m-am intors calculatorul nu era la locul lui. Eram vanat de furie! Unde este? L-a vandut? Ce este cu el? M-am dus la magazin prima oara, dar nimic! Ce a facut cu el? Suna la servicu la mama… dar nimic, nu era acolo! Unde e si ce a facut cu el?
Intr-un final, ajunge mama acasa, cu un robot de bucatarie si cu zambet cat casa poporului pe buze. „Uite PC-ul tau!”. Jur, si acum imi aduc aminte ca imi venea sa o strang de gat! Cel putin in acel moment. Evident ca a urmat intrebarea, unde e PC-ul? La care mama a raspuns razand: „L-am vandut!”. Vai… ce a fost la gura mea in momentul ala… nu pot descrie in cuvinte. In tot acest timp mama radea cu gura pana la urechi. „Ehh… mai minti alta data?” „Vezi ca PC-ul tau e la vecina de Vis-a-Vis”. „Dar robotul de bucatarie de unde il ai?” „Din alocatia ta, drept pedepsa!”. Intre timp a scotocit toata camera mea, a gasit banii care mi-au ramas de la PC si carnetul de alocatie cu toate filele de cec intacte.
Sa recapitulam: Controller de Terminator, Mortal Kombat, Nota 4, contrabanda cu casete de Terminator, plan diabolic, nota 4, cumparat PC, lectie de viata. Asa am primit o lectie de la mama, am ramas cu PC-ul si am invatat ca… trebuie sa mint mai eficient. Sau cel putin sa nu fiu prins. Ce sa mai, am stofa de politician. Trecand peste asta, Terminatorul este o consola nostalgica pentru Romania. Este consola nationala a anilor 2000, jucatorii din acea perioada avand acces la titluri legendare prin intermediul casetelor galbene, la jocuri care apusesera de mult pe alte meleaguri, dar erau cunoscute la noi in tara in acea perioada. Multi au luat pentru prima oara contact cu Street Fighter, Mortal Kombat, Mario, Duck Hunt, Tank si multe alte legende NES prin intermediul acestei console. Terminator este la fel de „romanesc” ca serialul Dallas, Beverly Hills 9021, Salvati de Clopotel sau Stiinta si Imaginatie. Face parte din cultura noastra. Terminator ramane in sufletul gamerilor mioritici si reprezinta o particica din identitatea „babalacilor” care joaca CS si si-au inceput experienta in shootere cu pistolul de Terminator in Duck Hunt.
Totusi, de ce istorisirea de mai sus? De ce m-am pus la zid? De dragul vostru! Sunt curios ce experiente personale nostalgice hazlii cu Terminator aveti voi insiva! Bine, nu neaparat cu Terminatorul, poate cu San Andreas, si de fapt cu orice consola sau joc de orice fel ar fi el. Hai sa ne intindem la povesti in sectiunea de comentarii sau pe Facebook, pentru ca… de asta exista. Sa depanam amintiri si sa ne cuprinda nostalgia. Daca exista interes pentru aceaste povesti, poate ma trazneste nostalgia atat de mult, incat ma apuc sa scriu o serie de articole legate de istoria gaming-ului de la inceputuri, pana acum.
Interesanta povestea Andrei. Am avut si eu o consola Terminator cu casete galbene, aveam o multime de titluri (din pacate nu le mai stiu numele) oricum acele titluri mi-au ramas o amintire frumoasa.
Și eu mi-am început cariera de jucător pe un Terminator. Am schimbat multe. Nu știu dacă doar mie mi se întâmpla, dar afurisitele erau mai chinezești decât orice și se stricau mai repede decât jucăriile de la pufuleții cu surprize. Și pistolul, care oricum nu puteam înțelege cum funcționa(nici acum nu înțeleg prea bine raportat la tehnologia de atunci), se strica primul. Eram prea mic să le meșteresc. Pe undeva pe la 5-6 ani, să zic, maxim. Dar când rața a sosit pe ecranul televizorului cu tub, iar pistolul meu nu a mai funcționat exact cum trebuia… eu continui să cred că nu a fost vina mea că l-am aruncat în televizor. Norocul a fost că avea un geam de protecție în fața tubului, care a ferit spargerea practică a televizorului. Cu toate astea am avut un atac de panică atât de ciudat, încât am rămas în fața televizorului cu pistulul în mână cam o oră, până ce s-a hotărât mama să vin din vizită de la o mătușă. Apoi au urmat 2 zile în care nu mai vorbeam aproape deloc. Spuneam doar când mi-e foame. Mama îmi povestește astea cu mare drag ori de câte ori vede televizorul care-l păstrăm la loc de cinste.
Eu am avut o consola Sega in care nu puteam introduce casetele si trebuia sa le desfac (evident le rupeam), sa bag doar circuitul si apoi sa ma joc iar apoi, dupa ce ma jucam, lipeam casetele ca nu toate erau ale mele :)))
Oricum, citind aceste paragrafe, mi-am reamintit de copilarie. 🙂
Eu inca il mai am in dulap si ami am 3 casete la el . Caseta originala cu cele 100000000 de jocuri , una cu robocop si una cu adventure island 4. Tre sa il testez pe tv vechi sa vad daca mai merge :)))
Primul meu joc ever a fost pe un Terminator. Doamne, imi amintesc momentul cand am luat controlerul in mana si am inceput sa joc Bomber Man. Au fost cele mai intense ore din copilaria mea, la scurt timp dupa, tata ma „vana” pe strazi, deoarece si eu „vanam” casetele galbene. Caseta care mi-a adus moartea Terminatorului a fost o caseta Dragon Ball. Tata s-a infuriat ca dupa 5 ore de asteptare eu tot in fata televizorului eram, pana acolo a fost viata primei mele console Terminator. Restul, ehe, restul au durat mai mult, controalerele le schimbam saptamanal.
Si eu am avut o consola Terminator. Fratele meu avea un coleg al carui tata era vanzator de casete galbene si acesta avea o cutie de marimea celor de la banane plina cu casete galbene. De la mortal kombat, pana la super mario , zelda adventure island 4, popeye marinarul si altele. Eu il trimiteam pe fratele meu in fiecare zi de vineri pe la el ca sa aduca cate 5 casete pe care fratele meu i le ducea inapoi luni la scoala. Cam asa mi-a mers 2 ani, dar cand a aflat tata ca aveam super mario a vrut si el sa se joace asa ca de nervi ca eu puteam trece si el nu mi-a stricat ambele manete. Dupa asta s-a enervat ca nu se vedea cum trebuie si a rupt cablul de alimentare pe care 2 luni mai tarziu el le-a lipit inapoi. De atunci tot schimbam manetele o data la saptamana pentru ca se rupeau si ma tot saturam sa-l rog pe fratele meu sa le repare.
eu am avut un terminator si un sega megadrive 2 (chinezesc evident) dar tin minte ca aveam probleme cu acele casete galbene – ambele console aveau casete pe care nu le recunosteau ! nici pana azi nu imi dau saeama de ce 🙁