Conform SuperData, Fortnite a devenit cel mai mare joc gratuit de pe console

„Fortnite este acum cel mai mare joc de consolă gratuit din toate timpurile, la venituri generate și utilizatori activi lunar„, a declarat SuperData în raportul său privind veniturile lunare pentru industria jocurilor din martie 2018. Jocul se află în topul listei de jocuri pentru console, iar pe PC a depășit în cifre atât PUBG cât și pe World of Warcraft, clasându-se și în acest top pe locul 5.
Fortnite a avut o lună martie puternică. Jocul a depășit anteriorul „rege al genului battle royale,” PUBG, în ceea ce privește veniturile generate și utilizatorii activi lunar pe toate platformele. De asemenea, a atins locul 1 la venituri pe iOS în Statele Unite în luna de lansare și are cea mai mare rată de conversie a oricărui joc gratuit de pe PC în luna martie. […] Nu există altă modalitate de a spune: jocul este un fenomen. Fortnite a generat 223 milioane de dolari pe toate platformele (console, PC, mobile) în martie, în creștere cu 73% față de februarie.
Re-intrarea lui Hearthstone în lista pe partea PC-ului a scos Far Cry 5 din top 10 (deși Far Cry 5 pe consola este numărul 2). Destiny 2 nu mai e nicăieri de găsit, Monster Hunter World s-a scufundat până pe poziția 10 în topul de console, iar Sea of Thieves a debutat pe locul 7 la veniturile din aceeași categorie. Nu vă bucurați prea mult pentru Sea of Thieves, totuși; compania de analiză spune că aproape jumătate din cei două milioane de utilizatori activi lunar ai jocului au jucat varianta gratuită de trial.
Nu citiți prea des despre Dungeon Fighter Online, pentru că nu are o popularitate prea mare în partea de vest a lumii, dar în est jocul este un fenomen. Și el a avut, de asemenea, o lună bună.
Dungeon Fighter Online a generat cele mai mari venituri ale oricărui joc gratuit pe PC în luna martie, în timpul celebrării celei de-a treia aniversări, datorită unui eveniment limitat care a provocat jucătorii să crească noi caractere pentru obiecte speciale.