HTC anunță o rundă destul de serioasă de concedieri, urmând să fie disponibilizați în jur de 1500 de oameni de la companie, totalizând aproape un sfert din forța de muncă. Procedura va fi completată prin luna septembrie.
Această măsură reprezintă o încercare din partea companiei de a se reorganiza într-un mod mai eficient, mai flexibil și poate ceva mai profitabil pe viitor. Compania pare că a trebuit să facă această mișcare deoarece venitul său de la un an la altul pare să fi scăzut cu 55.5%, afacerea de telefoane continuând să nu aibă un succes la fel de mare ca în zilele sale de glorie. Apoi mai este și reintegrarea diviziei de realitate virtuală, care deveniseră o entitate de sine stătătoare și destul de profitabilă pentru o vreme, mulțumită succesului inițial pe care l-a avut HTC Vive.
Dar din moment ce VR n-a decolat tocmai pe cât de mult părea că o va face acum câțiva ani, parțial pentru că HTC nu a făcut prea mult progres pentru a lansa un produs suficient de ieftin care să păstreze același nivel de calitate, salvarea companiei nu a venit de acolo. Și judecând după prețul unui set complet de Vive Pro, probabil afacerea aceasta nu va avea un viitor pe cât de strălucit părea prin 2016.
Totuși, HTC promite că valul de concedieri nu va afecta proiectele sale existente, precum Exodus, lăudat ca fiind primul telefon construit cu suport nativ pentru aplicații bazate pe blockchain.