Commandos va reveni!
Știu că foarte puțini oameni for fi interesați de această știre, dar tot este una care merită adusă la cunoștința celor câțiva indivizi care mai țin minte seria Commandos.
Kalypso Media anunță că a pus mâinile pe toate jocurile din seria Comamndos, precum și câteva alte titluri produse de-a lungul anilor de Pyro Studios. Compania intenționează să facă jocuri noi din această serie, și pare că plănuiește chiar să lucreze la variante remasterizate ale titlurilor clasice.
De ce ar face compania asta acum? Fiindcă acum doi ani a venit ca de nicăieri Shadow Tactics: Blades of the Shogun, și s-a dovedit a fi un succes considerabil pentru un joc dintr-un gen ce nu prea este „actual”.
Un lucru important de pomenit aici este că Pyro Studios nu a fost cumpărat de Kalypso, așa că nu este clar dacă va avea vreo implicare în dezvoltarea vreunui Commandos nou. Cert este că învierea seriei este abia la început și nu s-a găsit încă un partener care să se ocupe de munca efectivă pentru dezvoltarea noilor jocuri sau a vreunui remake.
Important este că vom avea parte de mai mult Comamndos în viitorul nu foarte îndepărtat, și foarte probabil un va fi sub forma unui MOBA-Battle Royale, așa că nu avem nimic de pierdut.
Doamne ajuta! Am crescut cu aceasta serie. Am pierdut multe nopti din copilarie doar pt a duce la capat o misiune din commandos. Si nu regret nici macar o clipa. A fost un joc pe care nu o sa l uit niciodata, pt ca atunci cand terminai cu bine una din misiuni, te facea sa te simti minunat! Iti multumesc pt aceasta stire. Chiar nu auzisem nimic despre ea. 😉