
În vremuri de mult apuse, când tiranozaurii foloseau VHS pentru a stoca înregistrările video, au fost produse o grămadă de jocuri ce se foloseau de acest format ancestral. Jocuri precum Command and Conquer sau Red Alert, ce vor avea parte în curând de variante reconstruite.
Așa că s-a ivit o întrebare destul de bună: „Ce vor face cu secvențele FMV cu pixeli cât vaca pe care le aveau jocurile?”. Răspunsul îl puteți vedea mai jos într-un clip realizat de Jim Vessella, lead producer la Electronic Arts. Este o epopee ce ar trebui savurată, implicând dramă, triumf, tragedie și câteva vești bune.
Bun, dacă nu ați avut răbdare să vă uitați la tot clipul, au fost găsite o grămadă de casete străvechi de la Westwood într-un depozit al Electronic Arts, ce au fost salvate de la distrugere atunci când a fost închis Victory Games… știți voi, Bioware Victory Games Bioware Electronic Bioware Arts. Cred că ăsta era numele său complet la un moment.
Din păcate nici una din casete nu avea materialul video original folosit pentru joc, de rezoluție mai mare, ce ar fi permis realizarea unor variante nepixelate ale clipurilor video. Așa că ce era de făcut? O companie mai nașpa ar fi înlocuit clipurile cu niște „motion comics” sau alte tâmpenii. Din fericire, în acest caz Electronic Arts chiar a depus ceva efort, contactând comunitatea ce deja se ocupa cu ceva remasterizări, punând la punct un algoritm de upscaling și de îmbunătățire a fluidității. Până și sunetul a fost refăcut, cu ajutor lui Frank Klepacki.
Rezultatul final nu este uluitor, în special când lucrurile sunt în mișcare, dar măcar nu se mai observă pixelarea.
Mai există și o altă problemă. Clipurile remasterizate au la bază varianta MPEG din varianta de Playstation a jocului, însă această variantă nu avea toate secvențele cinematice. Așa că au fost folosite și variantele de rezoluție și mai mică din varianta de DOS.
Totuși, există și o parte bună. În arhivă aveau și cam 4 ore de secvențe video de tip behind the scenes de la filmări. Tot materialul adițional care a fost găsit ce era legat de Command and Conquer și Red Alert va fi inclus cu variantele refăcute ale jocurilor, permițând fanilor să vadă cum au arătat filmările, ce secvențe adiționale au fost înregistrate, dar nu au fost folosite vreodată. Aveți parte până și de muzică suplimentară.
Știți voi, conținut suplimentar, chestii extra, gratuite, incluse în joc, nu scoase din din joc, după cum ne-a obișnuit un alt recent „remaster”.