Codemasters va începe să lucreze la „cel mai ambițios proiect de până acum”
După emoțiile prin care au trecut fanii titlurilor dezvoltate de Codemasters atunci când studioul a fost pasat celor de la EA, iată că au fost deschise două poziții – development manager și senior manager – pentru un proiect triplu-A de mare amploare, tocmai când dezvoltatorul încheie cu succes suportul post-launch pentru Dirt 5.
Electronic Arts pare că și-a învățat lecția în ceea ce privește achiziționarea studiourilor și însușirea IP-urilor acestora. Astfel, Codemasters, deși achiziționat de cel din urmă, își păstrează în continuare identitatea.
Similar cu Respawn, nu ne dorim să luăm controlul peste cei de la Codemasters pentru a-i transforma într-un studio Electronic Arts. Viziunea noastră se învârte în jurul oportunităților pe care vrem să le oferim. Industria asta este despre talent creativ. Vrem să le oferim acces la toate lucrurile pe care le primim datorită poziției pe care o avem în acest domeniu. Andrew Wilson, CEO EA
Codemasters este un nume cunoscut în lumea racing-urilor
În ultimii zece ani, Codemasters și-a clădit o reputație solidă mulțumită unor jocuri foarte apreciate, precum seriile DiRT, F1, Project Cars și GRID. Fiind sub umbrela EA înseamnă și că bugetele vor crește, iar dacă nu vor apărea interferențe din partea companiei mamă în timpul dezvoltării, sunt sigur că vom primi jocuri din ce în ce mai bune.
Acum nu ne rămâne decât să vedem care este acel nou magnum opus la care lucrează studioul britanic. Mulți ar merge pe ideea că vom avea parte de un sequel pentru F1, Dirt sau poate World Rally Championship.