MORENEWS

Cobra Kai este gratuit pe Youtube

Primul sezon acum, al doilea mai târziu

Youtube a luat lumea prin surprindere cu lansarea unui succesor pentru seria de filme The Karate Kid, sub forma primului sezon din Cobra Kai, cu un an în urmă. Serialul a primit de atunci și un al doilea sezon, iar un al treilea este pe drum.

Dar dacă nu ați apucat încă să vedeți primul sezon, atunci aveți noroc, fiindcă în acest moment este gratuit, complet, pe Youtube. Până acum puteți vedea gratuit doar unul sau două episoade, ca un soi de reclamă pentru serviciul Youtube Red. Dar din moment ce acesta este cam pe ducă, compania a început să experimenteze cu idei noi. Spre exemplu, să ofere gratuit (cu reclame) diversele emisiuni și seriale ce erau până acum disponibile doar contra taxei lunare.

Cobra Kai este un astfel de exemplu. Primul sezon poate fi vizionat gratuit, până în ziua de 11 septembrie, când veți putea vedea gratuit cel de-al doilea sezon al serialului.

Youtube speră că astfel conținutul să primească ceva mai multă atenție, din moment ce planurile sale anterioare de a fi Netflix nu au funcționat prea bine. Totuși, taxa lunară încă există pentru cei care vor acces prioritar la conținut, fără reclame.

[Engadget]

Iulian Mocanu

Redactor Știri

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button
Close