Community

CNN+ se va închide la doar trei săptămâni de la lansare

Autor: Matei Pană

Au încercat, dar nu au reușit. La doar trei săptămâni de la lansare, Warner Bros. Discovery au anunțat că vor opri serviciul de streaming începând cu 30 aprilie. Conform unui raport al publicației CNBC, CNN+ a reușit să strângă doar 10.000 de utilizatori zilnici care erau dispuși să plătească șase dolari pe lună. Închiderea serviciului de streaming a fost făcută la recomandarea noului președinte CNN, Chris Licht.

Chiar dacă în cele din urmă s-a dovedit a fi un eșec, CNN aveau așteptări mari de la acest proiect. Aceștia au investit sute de milioane de dolari în acest serviciu de streaming și au recrutat persoane valoroase de la alte publicații, cum ar fi Kasie Hunt de la NBC și Chris Wallace de la Fox News. Chiar și așa, Warner Bros. Discovery au decis la scurt timp să renunțe la serviciu după ce atenția pe care a generat-o a fost foarte scăzută.

Ruda îndepărtată a acestuia, ESBN+, pare că se menține foarte bine în topuri și asta este ceva de mare însemnătate. În condițiile în care există giganți ca Netflix, HBO Max, Disney Plus și poate chiar și Paramount+ și Curiosity, este destul de greu să-ți faci un serviciu de streaming care să capteze suficient de mult atenția potențialilor consumatori.

Contributors

Pe lângă echipa noastră uzuală de tocilari, colaborăm punctual cu diverși redactori și freelanceri la fel de pasionați ca și noi în ceea ce privește jocurile, gadget-urile și tehnologia, în general. Materialele scrise de aceștia sunt marcate cu denumirea Contributors și sunt evaluate cu atenție, pentru a ne asigura că vă oferim informații corecte și conținut de calitate, la standardele Zonei.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Te-ar mai putea interesa si
Close
Back to top button