Cine este de fapt acel Doom Guy de pe coperta originalului Doom
Știți poza. Ea a făcut cunoștință cu calculatorul meu cu mult timp înainte ca acesta să fie conectat la internet. Un soldat marin cu o cască verde, într-o vestă militară, distrusă pe alocuri, mânecile suflecate, abdominalii la vedere… împrăștiind muniție într-o hoardă de demoni. Probabil una dintre cele mai cunoscute coperte de jocuri.
Creatorul jocului, John Romero, a decis să ofere câteva frânturi de trivia despre jocul care l-a consacrat. Așa cum chiar el ne povestește, totul a început pe la mijlocul lui 1993, când Don Punchatz, responsabilul pentru faimoasa copertă, aduce la sediul studioului id un model masculin care trebuia să posteze în diverse ipostaze pentru copertă. A fost ideea lui Romero ca imaginea să fie cea a unui soldat care stă în vârful unui deal și își descarcă arma într-un număr infinit de demoni.
Așadar modelul își dă jos cămașa (nu prea înțelegem de ce), ia macheta în formă de armă și pozează în diferite ipostaze, Romero arătându-se nemulțumit de toate variantele acestuia. El continuă să-i explice de mai multe ori scena pe care el deja o avea în cap, fără ca modelul să reușească să o reprezinte corespunzător. 10 minute mai târziu, niciunul dintre cei prezenți nu a văzut nimic ce să li se pară suficient de interesant pentru a ajunge pe copertă.
În acel moment Romero își dă jos cămașa (din nou, de ce?), ia macheta din mâinele modelului, și îi spune acestuia să se pună la podea și să pozeze din ipostaza unui demon care-i apucă arma. Modelul se conformează, Romero țintește macheta într-un mod diferit de cel de până acum și exclamă „Despre asta este vorba!”.
Don Punchatz face câteva poze, Romero mai schimbă câteva poziții, „demonul” încearcă și el alte ipostaze, apucându-l ba de picior, ba de cealaltă mână… într-un final au decis că poza în care demonul agață brațul lui Romero este cea mai bună, și aceasta a ajuns, după procesul de editare, pe coperta finală a jocului.
Așadar, acum știți. Soldatul marin de pe coperta jocului este de fapt John Romero. Probabil abdominalii au fost totuși exagerați în urma postprocesării. Și cu asta s-a mai elucidat încă un mister ce a persistat în lumea jocurilor mai bine de 20 de ani. Nu sună tocmai incredibil, deoarece știe deja suficient de multă lume că Romero și-a mai făcut ulterior apariția pe parcursul seriei, boss-ul final al lui Doom 2 fiind de fapt capul lui John Romero.