TECHRSS PaginaDeMediaSecuritate

John McAfee – Cine a fost și ce impact a avut asupra industriei tech?

Internetul este o minune a tehnologiei, iar asta l-a făcut foarte atractiv pentru persoane rău intenționate. Dar la fel ca în orice eco-sistem, pentru fiecare amenințare există și un leac, iar în lumea tehnologiei un anti-virus poate oferi un plus de siguranță. Un nume care a fost asociat cu protecția împotriva amenințărilor digitale este John McAfee. În acest articol vreau să vorbim despre moștenirea pe care a lăsat-o în urmă, după ce ne-a părăsit acum câteva zile. Nu voi intra în detalii și teorii ale conspirației vis-a-vis de viața sa personală și modul în care s-a stins, ci voi aduce un mic omagiu unuia dintre primii pionieri ai securității cibernetice.

Ce a fost înainte de anti-virus?

John McAfee a absolvit facultatea Roanoke din Virginia în cadrul căreia a studiat matematica, după care și-a început lucrarea de doctorat în același domeniu. Nu a mai ajuns să termine deoarece a fost exmatriculat în 1968, ca mai apoi să fie angajat de Institutul de Studii Spațiale al NASA unde a lucrat până în 1970 în cadrul programului Apollo. După aceea, a fost angajat pe poziția de software designer în cadrul Univac, iar mai târziu a lucrat ca arhitect de sisteme de operare la Xerox.

A mai trecut prin câteva locuri de muncă de la diverse companii, însă cea mai importantă poziție care i-a lansat și cariera de mai târziu a fost în cadrul Lockheed. În timp ce lucra pentru compania aerospațială, McAfee a primit o copie a lui Brain, primul virus pentru PC, iar de aici a început aventura sa în lumea sistemelor anti-virus.

John McAfee

Brandul McAfee a înflorit rapid, ca mai apoi să ajungă la fundul butoiului

După ce a căpătat ceva experiență lucrând cu Brain, a înființat compania ce avea să-i poarte numele: McAfee Associates Inc. prin intermediul căreia a vândut primul software anti-virus. În anul 1992, compania era deja cunoscută și a devenit o corporație grație legilor din Delaware care încurajau acest model de afacere. Un an mai târziu însă, în August 1993, John McAfee a renunțat la poziția de director în favoarea unui post mai puțin important. Nici asta nu a durat mult întrucât in 1994 și-a vândut și restul de acțiuni din cadrul companiei și nu a mai avut nicio implicare de atunci.

McAfee Associates Inc. a fost cumpărat mulți ani mai târziu de Intel în toamna anului 2010, după ce a suferit foarte multe schimbări la nivel de conducere. În Ianuarie 2014, producătorul de procesoare a anunțat că produsele software ale fostei companii de securitate cibernetică se vor numi Intel Security. La aflarea veștii, un John McAfee deja bătrân și-a exprimat mulțumirea printr-o declarație destul de controversată: „Le sunt extrem de recunoscător celor de la Intel pentru că m-au eliberat de asocierea cu cel mai prost software de pe planetă.

Cât despre program? McAfee Antivirus Protection a început să reapară în topurile publicațiilor care se ocupă de testarea și clasificarea programelor de securitate cibernetică, iar în 2021 este o soluție accesibilă cu care îți poți proteja mai multe dispozitive (Windows, macOS, Android, etc.), dar urmele perioadei negre prin care a trecut numele McAfee încă se văd în comentariile negative care par a fi majoritare, deși criticii de specialitate par să aibă o părere bună.

Această imagine este însă meritată, întrucât McAfee Antivirus a fost o gaură neagră de probleme: de la bloatware inutil care era băgat pe gâtul utilizatorilor, până la prețuri foarte mari pentru niște servicii slabe și procesul foarte anevoios de dezinstalare, care de multe ori ducea la probleme cu întregul sistem de operare. După achiziția din partea Intel, lucrurile s-au mai redresat dar va mai dura ceva timp până când acest „renume” va fi dat uitării. Iar până atunci, deja programele anti-virus își vor pierde din popularitate din ce în ce mai mult.

O viață controversată care s-a încheiat pe același ton

John McAfee, omul din spatele brandului, a fost o figură destul de colorată și controversată. După aventurile din domeniul tehnologiei și al securității digitale, acesta a adunat o avere de 100 de milioane de dolari. Criza financiară din 2008 l-a lovit foarte tare, iar în numai câteva luni a mai rămas cu mărunțiș (4 milioane) și cu o imagine și mai pătată decât înainte. Din păcate, ideologiile sale de viață i-au cauzat și multe probleme. Acesta a recunoscut public în 2019 că a ocolit intenționat plata taxelor către Statele Unite în ultimii opt ani. Apoi, fix înainte de a fi judecat a fugit de pe teritoriul SUA și s-a izolat pe un megayacht alături de soția sa, patru câini, două gărzi de corp și șapte membri ai staff-ului de pe vas.

Printre ocupațiile sale post-McAfee Associates Inc., mogulul a fost și o figură destul de importantă pe piața de criptomonede. Tot el a recunoscut că a fost plătit de anumite companii pentru a promova tot conceptul de crypto. Într-un interviu pentru The Independent din anul 2018, McAfee a susținut că a fost plătit cu 105.000$ pentru o singură postare pe Twitter:

Sunt singura persoană din industria crypto care a divulgat public sumele exagerate care intră în promovarea acestui curent. Vorbim despre sume rușinos de mari, dar ăsta este adevărul. Încasez aceste sume de peste șase luni. Acum am decis să ies în public cu acest subiect deoarece sunt un consilier pentru multe dintre aceste companii, iar asta m-a făcut o țintă pentru SEC (US Securities and Exchange Commission), astfel transparența este în interesul meu.

John McAfee și-a încercat norocul și în politică, însă nu s-a bucurat de succes, astfel a fost un capitol destul de neinteresant din viața acestuia. Poate cea mai notabilă măsură pe care o promova era legată de legalizarea canabisului, un subiect și așa destul de controversat.

Ce s-a scris, rămâne scris

John McAfee a fost găsit fără suflare pe data de 23 Iunie 2021 în celula în care era încarcerat în Barcelona la scurt timp după ce a aflat că va fi deportat pentru a fi judecat și închis pe teritoriul Statelor Unite ale Americii. Acest eveniment nefericit a lansat o mulțime de teorii ale conspirației și un val de întrebări, dar voi lăsa acest subiect la latitudinea „profesioniștilor can-can” în timp ce aveți mai jos o listă de scrieri d-ale lu’ McAfee, asta în cazul în care vreți să aflați mai multe despre/de la unul dintre cele mai emblematice personaje din industria tech:

  • Computer Viruses, Worms, Data Riddlers, Killer Programs, and Other Threats to Your System. What They Are, how They Work, and how to Defend Your PC, Mac, Or Mainframe – St. Martin’s Press, 1989
  • The Secret of the Yamas: Spiritual Guide to Yoga – McAfee Pub, 2001
  • The Fabric of Self: Meditations on Vanity and Love – Woodland Publications, 2001
  • Into the Heart of Truth – Woodland Publications, 2001
  • Beyond the Siddhis. Supernatural Powers and the Sutras of Patanjali – Woodland Publications, 2001

Indiferent de personajul care a devenit în ultimii săi ani de viață, John McAfee își merită poziția de figură influentă în istoria calculatoarelor așa cum le știm astăzi. A fost primul om care a oferit publicului o soluție anti-virus solidă și a pornit o avalanșă de softuri care mai de care mai inovatoare, printre care și Bitdefender, un brand românesc care acum se bate la poziția de lider în categoria sa de piață.

Articole asemanatoare

Back to top button