Cifre record de producție și vânzări pentru Tesla – peste 440.000 de mașini produse în primul trimestru al anului
Tesla (TSLA) a prezentat în weekend rezultate record de livrări și producție pentru primul trimestru al anului. Compania a produs 440.808 de mașini din care a vândut 422.875. Cifrele prezentate sunt marginal mai mari decât cele din ultimul trimestru al anului trecut, ce la rândul lor au reprezentat un record trimestrial. Și iată că Tesla reușește să mențină în creștere, ajutată mai ales de reducerile de preț operate pe final de an dar și de stimulentele plătite de state pentru mașinile electrice noi.
Atât cifrele referitoare la producție cât și cele de vânzări au fost ușor peste estimările medii ale analiștilor ce analizează compania, previziunea fiind pentru aproximativ 420.000 de mașini vândute în acest prim trimestru. Ecartul dintre cele două cifre s-a diminuat destul de față de trimestrele anterioare, la 17.933 de mașini, ceea ce înseamnă o producție pe stoc relativ mică de 4,06% și asta este cea mai bună informație din aceste date.
Deși Tesla nu raportează cifrele de producție și vânzări localizat, se pare că cea mai mare parte a livrărilor provin de la uzina din China. Deși nu avem date încă pentru luna martie, vânzările primelor două luni în această țară au fost de 140.453 de modele; iar dacă extrapolăm cifrele pentru martie ajungem la aproximativ 50% din vânzări să fie făcute în această țară, ceea ce o face prima piață pentru companie, în ciuda competiției tot mai acerbe.
Cifrele record ale trimestrului nu cred că vor avea un impact prea pozitiv asupra cotației acțiunii Tesla (TSLA), acestea în condițiile în care s-au apreciat cu 68% pe parcursul primului trimestru – de asemenea, cea mai bună performanță trimestrială pentru companie. Cifrele financiare le așteptăm pe 19 Aprilie și atunci vom vedea și impactul reducerilor de preț în contul de profit și pierdere, nu numai în vânzări.
Iar dacă acum trei săptămâni speram să cumpăr Tesla la 150-160 de dolari, iată că acum prețul acțiunii este la 207,46 dolari – prețul de închidere de vineri 31 martie. Chiar dacă sunt cumpărători pentru acțiunile companiei, cotația are o zonă de rezistență importantă pe termen scurt și mediu la maximul din februarie de la 215 – unde avem și media de 200 de zile și o divergență negativă a RSI. Foarte greu de spart această rezistență în absența unor știri super pozitive, deci pe moment eu m-aș feri de Tesla.