Chivalry 2 a fost anunțat

Cu o opt ani în urmă, exista un joc ce reușea să încingă sufletele fanilor luptelor medievale pe internet. Acel joc era Chivalry Medieval Warfare, o evoluție a unui mod, devenit un titlu de sine stătător și adorat de nenumărați oameni din lumea întreagă.
Din păcate, exista un sentiment general că jocul nu era tocmai bine îngrijit de dezvoltator, ceea ce a dus la diminuarea sa în popularitate. Ultimul cui în sicriu părea să fie Mirage Arcane Warfare, continuarea sa spirituală, abordând un stil foarte diferit și fiind extrem de nepopular. Cât de nepopular? Eu eram unul din doi jucători pe care îi puteai găsi pe serverele Europene la două săptămâni după lansare. Celălalt era Jef.
Totuși, eșecul groaznic al lui Mirage nu pare să fi dus la falimentul celor de la Torn Banner, pentru că acum au revenit la E3 cu Chivalry 2! Da, după 8 ani de la primul joc, după o jumătate de deceniu în care lumea i-a tot rugat să mai facă ceva la el, cei de la Torn Banner au decis în sfârșit să lucreze la o continuare adevărată. Probabil faptul că jocul este exclusiv pentru Epic Games Store, ce inevitabil a însemnat o contribuție la bugetul său, a fost un factor important în această decizie.
Chivalry 2 promite bătălii mai mari, până la 64 de jucători având abilitatea de a participa la un veritabil război, ce de data aceasta implică și cai. Sistemul de lupte corp-la-corp a fost modificat și îmbunătățit. Intenția este cea de a permite jucătorilor să recreeze cele mai celebre bătălii pe care le-au văzut în filme și seriale celebre.
Având în vedere că Chivalry 2 va fi lansat abia anul viitor, nu îi sunt date prea multe șanse pentru reușită. Nu de alta, dar succesorul său spiritual, Mordhau, deja a trecut de un milion de exemplare vândute, iar Mount and Blade 2 va fi lansat și el la un moment din viitorul poate pre-apocaliptic.