PC
Ce noutăți aduce Windows 10 Creators Update 2

În această toamnă va sosi al doilea volum din Creators Update al lui Windows 10. Pe lângă faptul că va săpa groapa clasicului Paint, această variantă a sistemului de operare vine cu numeroase îmbunătățiri.
O listare completă ar fi extrem de lungă și plină de lucruri care nu vor avea prea multă relevanță, așa că am pregătit mai jos o trecere în revistă a modificărilor care ar trebui să iasă în evidență cel mai mult, și care se vor simți. Dar dacă vreți toată lista, o puteți găsi chiar aici. Microsoft își rezervă dreptul să modifice aceste caracteristici până la varianta de lansare, așa că nu este 100% garantat că vor fi toate valabile, dar majoritatea vor fi integrate în Windows 10 la toamnă:
- Meniul de start folosește acum un fundal cu stilizare transparentă acrilică și este mai simplu de redimensionat, chiar și pe diagonală. Nu a fost pomenită posibilitatea de a folosi formatarea veche a meniului, care nu era groaznică.
- Action center folosește acum o stilizare cu transparență acrilică, iar butonul de X pentru a închide o notificare a devenit o săgeată. Nu a fost pomenită eliminarea pixelilor invizibili din chenarul unei notificări ce face imposibilă accesarea opțiunilor de sunet la apariția unei notificări.
- Funcția de MyPeople a fost extinsă cu mult.
- Culoarea iconiței de Bluetooth este acum mai deschisă.
- Cutia de mesaje standard pentru Windows și Registry Editor se vor potrivi acum cu DPI-ul fiecărui monitor în parte
- În loc să scrie „Welcome, Signing In, Signing out” pe lockscreen, va scrie doar „Just a moment”.
- Tot nu poți pune taskbar-uri independente pe fiecare ecran, dar schimbarea de mai sus aparent era o prioritate
- Noi opțiuni de alocare, cu mărimi diferite, au fost adăugate pentru formatarea discurilor în format NTFS
- Microsoft Edge continuă să fie din ce în ce mai bine integrat în Windows, căpătând suport extins pentru PDF-uri, ePub, integrare cu Cortana și amintirea vagă că la un moment Microsoft era să fie rupt în două de guvernul SUA din cauza unui browser web
- Windows poate să șteargă acum automat lucrurile descărcate care n-au fost modificate de 30 de zile
- Panoul de Display arată acum informații despre HDR
- Windows poate ca standard să redea conținut HDR
- Windows poate reda conținut la rezoluție scăzută, ceva ce poate ajuta pe platforme cu baterie
- Poți șterge acum variante vechi de Windows din Storage Sense
- Remote Destkop are acum propria setare
- Poți acum să cauți și să sortezi propriile rețele
- Poți pune acum o aplicație implicită pentru fiecare tip de fișier. Puteai asta și până acum, dar periodic Windows te tot întreba dacă nu cumva vrei să folosește Edge pentru asta.
- Panoul de Gaming încă există
- Ctrl-Win-N poate fi folosit acum pentru lansarea automată a naratorului, care are funcția de scandare activată ca standard și poate încerca să descrie imagini, chiar dacă acestea nu includ text alternativ
- Cortana încă există și are propria sa categorie de setări
- Categoria ”Update & security” se numește acum „Update & Security”
- Îmbunătățirea de mai sus a fost mai importantă ca adăugarea unei opțiuni de-a îndepărta pixelul de blocare de la capătul monitorului într-o configurație cu două sau mai multe ecrane.
- Windows Update te va informa când schimbă ceva în Group Policies
- Fiecare update are propria sa bară de progres, ca să nu mai ai surprize când trece de 140%
- A fost adăugat suport pentru controllere de mișcare pe USB pentru componenta de realitate mixtă
- Dacă un program nu este folosit, Windows îi va reduce consumul de resurse
- Windows Subsystems for Linux este disponibil acum și în afara modului dedicat dezvoltatorilor
- SMB1 nu te va mai infecta cu ransomware, fiindcă a fost înlocuit cu SMB 2.02
- Ceva despre emoticoane
- Numeroase îmbunătățiri la parte de virtualizare prin Hyper-V
- Task Manager indică utilizarea plăcii video
- Parola poate fi schimbată de pe lockscreen
- Tot nu ai la fel de multe opțiuni de customizare a culorilor ca la Windows 95