MORE

Ce noutăți aduce iOS 9

iOS 9, cea mai nouă variantă a sistemului de operare folosit de Apple pentru dispozitivele sale mobile, a fost lansat. Îl puteați descărca acum pentru iPhone, iPad și iPod Touch, pentru a primi o sumedenie de funcții noi și o experiență îmbunătățită de utilizare.

Contrar a ceea ce ați putea auzi pe internet, iOS 9 nu va face un iPhone impermeabil. Nu încercați să îl scufundați în apă. Dar sistemul de operare nou vine cu alte noutăți de care se pot bucura cei care trăiesc în ecosistemul Apple.

În primul rând, utilizarea bateriei a fost îmbunătățită. Printr-o serie de optimizări, cum ar fi abilitatea de-a detecta când telefonul este cu fața în jos pentru a opri ecranul, durata bateriei a fost mărită cu până la o oră.

Accesibilitatea a fost îmbunătățită, suportul pentru limbi străine a fost extins, iar aplicațiile native au primit o serie de modificări menite să le facă mai utile și mai ușor de folosit.

Utilizarea de aplicații multiple a fost ușurată semnificativ. Pentru ca noul iPad Pro să fie folosit la potențialul său maxim, iOS este acum foarte bun la multitasking.

Pe iPad veți avea de acum înainte abilitatea de a folosi o aplicație fără să părăsiți alta, prin Slide Over, sau chiar de a folosi două aplicații simultan, prin Split View, o funcție ce nu este disponibilă ca standard în MacOS.

Nici nu va mai trebui să vă abandonați clipurile video dacă trebuie să accesați o altă aplicație, mulțumită modului Picture in Picture, ce păstrează un clip de Youtube, din browser, sau de FaceTime pe ecran în timp ce faceți altceva.

Lista de schimbări este foarte lungă, incluzând și lucruri potențial mai deranjante pentru cei paranoici, cum ar fi sistemul ținând minte ce muzică asculți și unde, pentru a-ți oferi acces la melodii înainte să îl ceri.

Puteți descărca acum iOS 9 pentru minim un iPhone 4S, iPad 2, iPad Mini și iPod Touch 5.

[Gamezone]

Iulian Mocanu

Redactor Știri

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button