GamingPC&ConsolesTech&IT

Ce aduce Red Dead Redemption 2 pe PC?

Pe lângă cai

Acum că varianta de PC a lui Red Dead Redemption 2 este iminentă, răsare o întrebare destul de bună: „Ce aduce în plus?”. Pe partea de conținut, o grămadă de lucruri, dar asta nu contează foarte mult, din moment ce jocul este deja masiv.

Dar pe partea grafică? Eh, aici nu avem parte de un remaster în toată regula, cum era GTA 5 atunci când a sosit pe PC, dar avem totuși parte de câteva lucruri noi, pe lângă tradiționalul „merge și în 4K cu HDR, pe monitoare multiple, wide-screen la framerate mare”. Rockstar a oferit o grămadă de informații despre ce are de oferit varianta de PC a lui Red Dead Redemption 2. Jocul vine în varianta aceasta cu o distanță mai mare de vedere, ce vă permite să navigați cu o mai mare ușurință și să vă bucurați de minunăția mediului înconjurător. Nu este ceva la fel de important precum era la GTA 5, din moment ce caii n-ar trebui să meargă la 700km la oră peste copaci.

Apoi, avem parte de iluminare globală mai detaliată, cu ocluziuni ambientale ceva mai bine definite, oferind un sentiment de realism mai potent. Tot la acest capitol, umbrele sunt îmbunătățite și reflexiile sunt mai bune. Apoi, pe partea de teren, puteți lăsa urme mai detaliate în zăpadă, copacii au ung rad de tessellation superior, iar texturile pentru iarbă și blană au fost accentuate.

Puteți vedea din imaginile de mai jos că arată binișor. Dar vă puteți aștepta la numeroase articole despre cum va arăta mult, mult mai bine cu o serie de mod-uri.

Iulian Mocanu

Redactor Știri

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button