CD Projekt RED a început să lucreze la un nou joc The Witcher!
După șapte ani în care am luat la pas întreaga lume oferită de The Witcher 3: Wild Hunt, iată că este momentul ca CD Projekt RED să se ocupe de un nou capitol din saga vânătorului de monștri. Polonezii au anunțat ieri că au început să lucreze la următorul joc din serie ca parte a unei colaborări surprinzătoare. Astfel, în parteneriat cu Epic Games, Geralt se va întoarce pe ecranele noastre texturat în Unreal Engine 5.
Da, este o schimbare interesantă și neașteptată, având în vedere că CDPR a continuat să-și folosească propriul motor grafic, REDengine, încă de pe vremea lui The Witcher 2: Assassins of Kings din 2011. Conform comunicatului oficial, acest parteneriat nu asigură doar licența pentru Unreal Engine 5, ci și dezvoltarea tehnică a acestuia și, unde se va putea, colaborarea pentru dezvoltarea de noi versiuni ale motorului grafic.
Epic a dezvoltat Unreal Engine 5 pentru a le oferi dezvoltatorilor ocazia de a crea lumi dinamice vaste, duse la cu totul alt nivel în materie de detalii și fidelitate. Suntem profund onorați de această oportunitate de a colabora cu CD Projekt RED. Astfel, vom depăși împreună limitele storytelling-ului interactiv și ale gameplay-ului, iar acest efort va aduce beneficii pe termen lung dezvoltatorilor Tim Sweeney, președintele Epic Games
Astfel, noul capitol din saga Witcher va fi primul produs realizat din această colaborare și baza pe care vor fi clădite și alte jocuri open-world. Alături de aceste două anunțuri, CD Projekt RED precizează și că REDengine va fi în continuare folosit pentru dezvoltarea expansion-ului pentru Cyberpunk 2077. Deci avem un joc nou Witcher, o nouă bază asigurată de Unreal Engine 5 și confirmarea DLC-ului pentru Cyberpunk 2077. What a time to be alive, I guess!