Cât de mult poate încetini HDR jocurile?
HDR ar putea fi viitorul, oferind o calitate clar superioară a imaginilor, dar vine cu un cost sesizabil. Și nu mă refer doar la prețul în lei. În tărâmul jocurilor video, HDR pare să vină cu un cost de performanță măricel.
Conform unui test efectuat de ComputerBase.de, activarea setării de HDR pare să aibă un impact negativ ușor de observat asupra numărului de cadre pe secundă. Impactul efectiv diferă de la un joc la altul, dar s-a putut observa o trăsătură destul de comună pe parcursul celor 12 jocuri testate.
Radeon RX Vega 64 prezenta în medie o scădere de 2% a numărului de cadre pe secundă, în timp ce GeForce GTX 1080 avea în medie de o scădere de 10% a performanței la trecerea de la SDR la HDR.
O explicație pentru această discrepanță nu există deocamdată. Probabil ține de modul în care jocurile au fost optimizate și de faptul că cele două arhitecturi sunt foarte diferite. Desigur, AMD tot împingea HDR acum câțiva ani ca fiind viitorul, așa că probabil a petrecut ceva mai mult timp pregătindu-se pentru această tranziție la nivel hardware. Având în vedere că seria 1000 de la Nvidia oricum va fi înlocuită în curând, probabil acest test va trebui refăcut până la finalul anului, pentru că variabilele cu siguranță se vor schimba. Dacă nu, atunci măcar Vega ar putea rămâne competitiv în HDR.
Până atunci, măcar dacă dețineți una din aceste plăci video și vă întrebați de ce jocurile parcă merg mai greu în HDR acum știți de ce. Vă încurajez să vă uitați pe testele individuale făcute de ComputerBase.de pentru a vedea care jocuri suportă HDR cel mai bine.