Business

Carlsberg a rupt legăturile cu afacerea din Rusia

Grupul danez Carlsberg (CARL), cel de-al patrulea producător mondial de bere, a întrerupt toate legăturile cu afacerile sale din Rusia, refuzând să încheie un acord cu guvernul rus, acord care ar legitima confiscarea activelor de către Moscova. De altfel, la finele anului trecut Carlsberg a făcut un provizion de 1,41 miliarde de dolari, anticipând un deznodământ negativ.

Carlsberg a încercat încă de anul trecut să-și vândă filiala Baltika din Rusia, precum majoritatea companiilor occidentale care au părăsit țara de la invazia Ucrainei și, deși compania anunțase în iunie că a găsit un cumpărător, președintele Vladimir Putin a ordonat confiscarea temporară a participației la producătorul local în iulie. Acesta avea 8 fabrici de bere și aproximativ 8.400 de angajați.

Vânzări în creștere pentru Carlsberg pe seama unor prețuri mai mari și a unor volume în scădere

Grupul danez a prezentat veniturile trimestrului al treilea, venituri ce au fost în linie cu estimările pieței, dar a avertizat că încetinirea consumului în scădere din Europa și Asia va avea un impact negativ asupra vânzărilor următoarelor trimestre. Vânzările trimestrului au crescut cu 0,3% la 2,89 miliarde de dolari, dar volumul de bere a scăzut cu 3% față de anul trecut.

În ceea ce privește veniturile per hectolitru, acesta au crescut cu 5,8% în acest trimestru și cu 9,2% pe primele nouă luni ale anului. Între mărcile grupului, o creștere au înregistrat Tuborg și Brooklyn, precum și mărcile de bere fără alcool. Pentru finalul de an, Carlsberg se așteaptă la un profit operațional cuprins între 4 și 7%.

Tot astăzi a prezentat rezultatele și AB InBev, primul producător de bere la nivel global cu mărci precum Stella Artois, Becks, Corona, Budweiser, Leffe, Jupiler etc. Veniturile au fost de asemenea, în creștere cu 5%, pe seama prețurilor mai mari ale berilor, volumele scăzând și pentru acest producător cu 3,4%.

Cotația Carlsberg a revenit la nivelurile minime înregistrate la începutul primăverii 2022 marcată de invazia Rusiei în Ucraina și are o scădere de 9,01% de la începutul anului. Pe RSI avem o divergență pozitivă și cotația este la linia de trend crescător a ultimilor zece ani, așadar este posibil ca acesta să fie un minim și de aici să avem o evoluție pozitivă spre primăvara anului viitor.

Adrian Barbu

Eram student acu vreo douăzeci și ceva de ani și mă gândeam cum să fac bani mulți fără bătaie multă de cap (ceva legal totuși, nu vă gândiți la prostii...). Așa că m-am apucat să investesc la bursă, tocmai ce se apăruse bursa în Romania în iarna lui 1995. Și cum, evident, norocul începătorului a fost de partea mea, am zis că gata, asta vreau să fac în viața! Ulterior, din investitor am devenit și broker/trader în cadrul a două bănci importante din România, unde am ajutat clienți să tranzacționeze la bursă. Când nu citesc știri despre companii sau cărți din domeniu, fotbalul îmi produce cel mai mult stress...

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button