DeepCool este un brand destul de cunoscut în lumea constructorilor de PC-uri, în mare parte datorită raportului foarte bun calitate-preț pe care produsele companiei îl oferă. Și exact despre un produs de genul ăsta vom vorbi astăzi, sub forma carcasei DeepCool CH560 Digital, o variantă o idee mai scumpă a modelului prezentat de colegul meu Tudor în septembrie anul trecut.
Singura diferență notabilă între DeepCool CH560 și DeepCool CH560 Digital este un nou ecran amplasat pe laterala carcasei, așa că hai să începem fix cu chestia asta. Modul cum funcționează este destul de simplu, și poate fi extrem de folositor pentru cineva ca mine, care vrea să știe în permanență statusul PC-ului. Ecranul respectiv afișează procentul de utilizare al procesorului și al plăcii video, dar și temperaturile lor.
Din testele noastre, numerele arătate pe display-ul de pe carcasă sunt extrem de apropiate de valorile raportate în programe dedicate, precum HWInfo sau MSI Afterburner, deci nu trebuie să îți faci griji că datele de pe ecran nu sunt accurate. În plus, informațiile propriu zise sunt ușor de citit dacă ții carcasa pe birou. Dacă alegi să o pui dedesubt vei avea ceva probleme la capitolul ăsta, dar părerea mea este că ar fi o alegere mai bună varianta fără display mai ieftină dacă intenționezi să ascunzi carcasa sub masă.
DeepCool CH560 Digital este o carcasă de tip mid-tower cu flux mare de aer. Va ocupa destul de mult spațiu pe biroul tău, având o amprentă pe birou de 458×230 mm. Carcasa are patru ventilatoare ARGB de înaltă calitate preinstalate, trei de 140mm pe față ce deservesc drept intake și unul de 120mm pe spate pentru exhaust, un mare avantaj mai ales în categoria sa de preț. Ca și majoritatea carcaselor mid-tower de volum mare, suportă orice dimensiune de placă de bază până la E-ATX, deci formatele Mini-ITX, Micro-ATX și ATX sunt și ele incluse.
Totuși, e de menționat că, dacă ai de gând să îți răcești procesorul cu lichid, un radiator de 240mm intră fără nici cea mai mică problemă pe tavanul lui DeepCool CH560 Digital. Există suport și pentru unul încă și mai mare, de 360mm, dar în funcție de dimensiunile radiatorului te-ai putea chinui puțin să îl montezi. Nu este o certitudine, probabil că nu vei avea nici o problemă, dar dacă cooler-ul tău este deosebit de zdravăn ai putea avea câteva bătăi de cap.
Pe parte de I/O DeepCool CH560 Digital nu sta grozav dar cu siguranță nici teribil. Ai la dispoziție butoanele tradiționale pentru power și pentru controlul iluminării ventilatoarelor, un jack audio pentru căști de 3.5mm care pare să fie de bună calitate, un port USB Type-A și unul USB Type-C. În comparație, majoritatea carcaselor mai premium oferă cel puțin două porturi Type-A și unul Type-C. Totuși, cu creșterea popularității dispozitivelor fără fir, lipsa câtorva porturi extra în fața carcasei nu ar trebui să fie o problemă pentru prea multă lume.
Cât despre construcția carcasei în sine, sincer nu am ce să-i reproșez pentru prețul ei. Metalul din care este construită este suficient de gros încât să nu se îndoaie cu ușurință și nu am găsit urmă de margine sau muchie ascuțită nicăieri, kudos DeepCool! Se putea mai bine cu siguranță, și am pus mâna la viața mea pe carcase ceva mai solide, dar chiar și așa nu am remarcat lipsuri majore la capitolul ăsta.
În schimb, opțiunile de stocare sunt oarecum limitate la DeepCool CH560 Digital. Carcasa suportă doar două SSD-uri de 2.5 inch ținute de niște cleme speciale amplasate pe spatele plăcii de bază, iar un alt SSD poate fi montat deasupra cuștii HDD-urilor. Și dacă tot am menționat de ele, în ceea ce privește suportul pentru HDD carcasa are două compartimente pentru discuri de 3.5 inch în compartimentul sursei de alimentare. Cușca poate fi îndepărtată pentru a monta hard-urile înainte de a o pune la loc, deci nu va trebui să te chinui prea mult în caz că vrei să-ți schimbi stocarea.
O chestie foarte interesantă, prezentă și pe modelul fără display dar și aici, este suportul anti-sag pentru placa video. Asta înseamnă că dacă ai optat pentru un GPU high-end modern, care știm cu toții cât de mari și de grele au ajuns să fie, atunci suportul ăsta te-ar putea salva de multe bătăi de cap și probleme în viitor. Nu toate plăcile video vin cu așa ceva deși ar trebui, therefore adiția asta în cutia carcasei este un plus binevenit.
Nici pe parte de cable management nu stăm rău, unul dintre cele mai importante aspecte la o carcasă de PC. Dacă o carcasă nu este proiectată cu cap te vei chinui să obții o oarecare aranjare decentă a cablurilor, dar mă bucur să spun că nu cazul și aici. Orificiile prin care tragi cablurile sunt suficient de mari și garnisite cu cauciuc pentru un aspect încă și mai clean.
Concluzie
În final, recomand carcasa DeepCool CH560 Digital oricui vrea o opțiune middle tower la bani ok, dar care să fie construită ok, cu loc amplu pentru componente și pentru cable management-ul din spate. Cireașa de pe tort este display-ul de pe laterală, care îți poate arăta procentul de utilizare și temperatura procesorului și a plăcii video, o adiție care se poate dovedi extrem de utilă dacă ești preocupat de așa ceva.
Am găsit-o pe net pentru prețul de sub 600 de lei la momentul scrierii acestui articol și consider că merită să treci și modelul ăsta pe listă dacă intenționezi să îți construiești curând un PC nou sau dacă vrei să faci ceva upgrade-uri stației vechi și vrei ceva robust, de calitate și spațios.
De la compunerile din clasele primare citite în fața clasei, până la timpul meu petrecut în presă, de mic am avut o pasiune pentru scris. Sunt student la o facultate de inginerie iar la Zona redactez știri din gaming și tech, presărate cu câte o recenzie pe ici-colo. Când nu scriu pentru site, mă prinde soarele dimineții în World of Warcraft sau în orice alt joc bun lansat recent.