GamingRSS PaginaDeMedia

Call of Duty Vanguard: Cum arată trailerul multiplayer și ce moduri (noi) vom putea juca?

Odată cu noul Call of Duty Vanguard, ne vom întoarce în tranșeele din cel de-al Doilea Război Mondial, însă puțin mai devreme decât am crede. Chiar dacă jocul se va concentra mai mult pe aspectul narativ, Sledgehammer Games nu au ignorat componenta multiplayer.

Dezvoltatorii au lansat un nou trailer pentru multiplayer-ul din Vanguard, acesta fiind insoțit pe pagina oficială și de o postare care descrie atât perioada în care jucătorii vor avea posibilitatea să încerce o parte din acesta cât și noile moduri disponibile.

Call of Duty Vanguard va rula pe motorul grafic utilizat în dezvoltarea Modern Warfare-ului din 2019. În combinație cu eforturile celor de la  Raven Software pe partea de anti-cheat, producătorii se laudă că noul titlu din serie va veni în întâmpinarea jucătorilor cu un ecosistem solid și cu experiențe in-game foarte interesante.

Între timp, programul sesiunilor beta a fost actualizat. Este vorba despre două weekend-uri în care vom avea ocazia să ne jucăm Vanguard. Perioada 10-13 septembrie va fi rezervată celor care dețin un PlayStation și care au precomandat jocul. Această sesiune va include următoarele elemente din totalul celor oferite de multiplayer:

  • Trei hărți noi: Hotel Royal, Red Star și Gavutu;
  • Trei moduri de joc clasice: Team Deathmatch, Domination și Kill Confirmed + un mod nou, adică Patrol;
  • O variantă ușor actualizată a Champion Hill, cu arme noi;

Participanții la această sesiune vor primi și niște reward-uri pentru Vanguard și pentru Warzone, alături de un Operator special pentru Call of Duty Mobile.

Cel de-al doilea weekend de Call of Duty Vanguard – Crossplay beta

Programul se va desfășura între 16 și 18 septembrie. În funcție de  platformă, va fi vorba fie despre un Open Beta sau un Early Access. Activision și Sledgehammer vor anunța mai multe detalii săptămâna viitoare.

Call of Duty Vanguard beta multiplayerDespre modurile din multiplayer

În total, vorbim despre 16 hărți pentru modurile tradiționale, apoi patru pentru Gunfights 2v2 și o hartă imensă pentru modul Champion Hill. Aceste hărți se întind pe spații de joc diverse, în funcție de scenariul istoric prezent în joc și sunt adaptate pentru tot ceea ce are de oferit componenta multiplayer pentru Call of Duty Vanguard.

Pentru cei care nu știau dinainte, Champion Hill este un mod cu influențe de deathmatch care se întinde pe mai multe hărți și care va include un sistem tactic unde jucătorii vor fi echipați cu mai multe vieți, în echipe de câte 2 sau 3. Fiecare jucător începe cu același echipament, însă îl va putea îmbunătăți colectând resursele (Cash) împrăștiate de-a lungul hărții. Champion Hill se va desfășura pe o hartă imensă, împărțită în cinci secțiuni. Acestea sunt caracterizate de o zonă centrală (Buy Station Area) și patru câmpuri de luptă pentru fiecare rundă: Airstrip, Trainyard, Market și Courtyard.

Pe lângă CH, Vanguard va oferi Patrol, o variantă a modului Hardpoint. Aceasta va cuprinde obiective care vor trebui îndeplinite cât mai repede. Pentru ca jucătorii să poată obține puncte pentru echipele lor, vor trebui să se asigure că sunt într-o continuă mișcare, din moment ce Patrol pune accentul pe mobilitate.

În continuarea noilor moduri vor sosi și cele cu care ne-am obișnuit: eam Deathmatch, Kill Confirmed, Domination, și Search & Destroy.

Call of Duty Vanguard

Combat Pacing este un sistem interesant cu o dinamică potrivită pentru Vanguard

Chiar dacă multiplayer-ul va fi mai mult sau mai puțin familiar, dezvoltatorii au ales să vină cu o mecanică nouă, Combat Pacing. În esență, atunci când te pregătești pentru un meci, vei avea ocazia să alegi unul din lobby-urile puse la dispoziție pentru a-ți ajusta gameplay-ul în funcție de preferințe și strategii. Combat Pacing înseamnă că vei putea alege o abordare/o compoziție:

  • Tactical – un clasic pentru meciurile 6v6;
  • Assault – este un fel de teren de mijloc dintre Tactical și Blitz, fiind recomandat pentru meciurile cu 20/28 de jucători;
  • Blitz – o compoziție ceva mai „consistentă”, unde pe câmpul de luptă se vor alerga cu bețe și puști de la 28 până la 48 de jucători.

Acestea vor putea veni și aleatoriu dacă jucătorii vor selecta opțiunea All. Astfel, fiecare meci va fi organizat sub forma celor de mai sus, într-un mod pe care ni-l putem aminti de la Quick Play-ul tradițional.

Call of Duty Vanguard

Vanguard se îndreaptă către o direcție mai tactică

Tuturor ne place acțiunea frenetică din meciurile de Call of Duty, însă parcă ar mai fi nevoie de ceva mai refreshing. Aici intervine abordarea ușor diferită a celor de la Sledgehammer Games. Armele vor beneficia de mult mai multe slot-uri pentru atașamente, vei avea perk-uri mai multe și mai diverse, iar environment-ul devine mai interactiv.

Asta înseamnă că nu te vei rezuma doar la a sări peste unele obstacole și altele asemenea, ci vei putea sparge pereți, ferestre și uși firave, la care se adaugă un destructive environment care paaarcă, parcă aduce tribut seriei Battlefield.

Iată mai jos și full reveal-ul pentru multiplayer-ul din Call of Duty Vanguard. Acesta conține comentarii din partea dezvoltatorilor și secvențe de gameplay, iar la cum se prezintă lucrurile aș putea spune că noul titlu din franciză ar putea aduce un suflu nou și  bine-venit.

Carol Zafiriadi

"Am crescut inconjurat de pop culture, muzica si jocuri video..." Da, cunoastem explicatia pe care o poate oferi cineva care scrie despre gaming si tehnologie. Evident, nici eu nu sunt o exceptie. Cunoscutii ar putea spune ca in scrierile mele se pot regasi convingerile si esteticile care il fac pe Carol sa fie...Uhh...Carol. Scriu cu drag, alaturi de colegii mei, si disec filosofic si estetic jocurile video si smecheriile aduse de tehnologie.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button