MOREREVIEWS

Conferința anuală de presă 2019, București: Bosch a înregistrat o creștere puternică în România

București – Bosch, lider global în furnizarea de tehnologii și servicii, a încheiat anul fiscal 2018 cu vânzări consolidate în valoare de 2,1 miliarde de lei (452 de milioane de euro) în România, înregistrând astfel o creștere de aproape nouă procente în comparație cu anul precedent. Vânzările totale nete, incluzând vânzările companiilor neconsolidate și livrările interne către companiile afiliate, au ajuns la 5,6 miliarde de lei (1,2 miliarde de euro) – reprezentând o creștere de 29 de procente față de anul anterior. „Afacerea Bosch în România s-a dezvoltat, din nou, foarte bine în 2018, în ciuda condiţiilor de piață pline de provocări din anul anterior”, a declarat Mihai Boldijar, director general al Robert Bosch SRL și reprezentantul Grupului Bosch în România, la conferința anuală de presă a companiei din București. „În 2019, la 25 de ani de la deschiderea subsidiarei sale în România, Bosch continuă să își consolideze poziția solidă în țară, prin extinderea operațiunilor”, a adăugat Boldijar. „În plus, în acord cu valorile noastre de sustenabilitate și responsabilitate, am decis să înființăm Fundația Bosch România, care ne va oferi cadrul potrivit pentru a intensifica activitățile noastre caritabile și a fi mai aproape de beneficiari”, a spus Boldijar. Ţinând cont de provocările tot mai mari din mediul economic în 2019, compania se așteaptă la o creștere moderată în toate sectoarele de activitate din România în acest an.

Numărul angajaților Bosch din România a ajuns la aproximativ 7.800, la 31 decembrie 2018, reprezentând o creștere anuală de 19 procente. Este de așteptat ca acest număr să crească în 2019.

Bosch continuă investițiile în România

Bosch a investit în România aproximativ 555 de milioane de lei (aproximativ 120 milioane de euro) în 2018 – în special în dezvoltarea unităților de producție pentru Soluții de mobilitate din Cluj și Blaj.

Fabrica de componente auto electronice din Jucu, județul Cluj, și-a mărit capacitatea cu o doua unitate de producție. Compania a investit aproximativ 45 de milioane de euro în noua hală de producție, care se întinde pe o suprafață de 43.400 de metri pătrați. În Cluj, Bosch produce, din 2013, printre alte produse auto electronice, unități de control electronice pentru airbag, pentru sisteme de camere multiple și asistență la condus, dar și sisteme electronice de siguranță, care sporesc siguranța rutieră și confortul șoferilor. De la deschiderea sa, fabrica Bosch din Cluj a livrat peste 150 de milioane de piese auto de înaltă calitate clienților internaționali.

De asemenea, unitatea de producție din Blaj a înregistrat o dezvoltare semnificativă în 2018, atât în ceea ce privește producția, cât și infrastructura. Datorită cererii mari, compania și-a crescut capacitatea de producție pentru componente auto de înaltă calitate, precum senzori de oxigen, componente pentru controlul transmisiei și senzori pentru emisiile de oxizi de azot. În plus, în acest an, Bosch va inaugura o nouă clădire de birouri și laboratoare, unde vor lucra aproximativ 250 de angajați. Tot în acest an, fabrica şi-a relocat depozitul într-un nou centru logistic cu o suprafață de peste 20.000 de metri pătrați. Ca o recunoaștere a produselor sale de înaltă calitate, fabrica din Blaj va deveni unitatea de producţie coordonatoare Bosch la nivel global pentru producția senzorilor de detonație, începând din anul 2020. Motoarele prevăzute cu senzori de detonație pot reduce consumul de carburant și cresc momentul motor. În plus, fabrica din Blaj a început un parteneriat de formare profesională cu Liceul Tehnologic „Timotei Cipariu”, asigurând sprijin financiar pentru atelierele de lucru și echipamentul necesar. Liceenii, care se vor specializa în mecanică și electrotehnică, vor efectua practica în cadrul fabricii Bosch.

Dezvoltarea continuă a activităților de cercetare și dezvoltare în România

Bosch desfășoară cu succes activități de cercetare și dezvoltare în România încă din 2013. Centrul de Inginerie Cluj este o organizație tânără și dinamică, unde ingineri talentați lucrează la proiecte cu tehnologie de ultimă oră, cum ar fi conducerea automatizată, mobilitatea electrică și conectată, precum și Internetul lucrurilor. Locația de R&D a înregistrat o creștere rapidă în ultimii ani. În prezent, aproximativ 570 de angajați lucrează în sediile centrului de inginerie din Cluj. Bosch va inaugura aici propria clădire a Centrului de Inginerie la începutul anului 2020. Compania a investit 25 de milioane de euro în noua clădire de birouri, care face parte dintr-un campus modern de software.

Creștere pentru externalizarea proceselor de afaceri

Bosch Service Solutions din Timișoara, care furnizează servicii de externalizare a proceselor de afaceri în 18 limbi, a înregistrat din nou o creștere de două cifre în 2018. Relocarea în noua clădire de birouri în centrul orașului Timișoara reprezintă un pas important pentru dezvoltarea companiei în România. Centrul de servicii va continua să își consolideze prezența locală prin asigurarea unor condiții optime de muncă pentru angajați și oferind numeroase posibilități de dezvoltare profesională. Compania și-a creat propria academie internă în Timișoara, un centru educațional care oferă instruire pentru angajații actuali sau potențiali. Din 2018, Bosch Service Solutions Timișoara a introdus în portofoliul său RPA (Robotic process automation), un software care poate fi programat să efectueze sarcini de bază în cadrul aplicațiilor, devenind un asistent digital pentru angajați.

Performanță bună în toate sectoarele de activitate Bosch

În cadrul sectorului Soluții de mobilitate, divizia Automotive Aftermarket a înregistrat o creștere de două cifre în anul precedent. Rețeaua de parteneri auto Bosch a numărat peste 350 de service-uri auto în România în 2018. În plus, sectorul Tehnologie pentru construcții și energie a înregistrat o creştere anul trecut, căci vânzările diviziei Termotehnică din cadrul Bosch au continuat să crească în 2018, bazându-se pe centrale termice în condensare pentru clădiri rezidențiale și cazanele de abur industriale. În 2019, Bosch Termotehnică plănuiește să lanseze pe piața din România produse noi precum aparate de aer condiționat sau centrale murale electrice. Mai mult, sectorul Bunuri de larg consum a înregistrat performanțe bune în 2018. Divizia Scule electrice a înregistrat o evoluţie pozitivă de două cifre în 2018, în special în cadrul segmentului de scule profesionale și telemetre, care au câştigat cotă de piață mai mare. BSH Electrocasnice a continuat tendința ultimilor ani, reușind să aibă o creștere de două cifre. În acest an, BSH sărbătorește 20 de ani de la intrarea pe piața locală. Compania a lansat recent ecosistemul Home Connect, care permite utilizatorului să controleze echipamentele electrocasnice din întreaga casă: de la mașina de spălat, până la cuptor. Prin intermediul aplicației Home Connect, utilizatorul are acces la toate informațiile, în orice moment, și poate integra diferite dispozitive și mărci, atât în interiorul locuinței, cât și în afara acesteia, folosind router-ul Wi-Fi existent. Sectorul Tehnologie industrială a înregistrat o evoluție în anul 2018. Divizia Rexroth a urmat strategia duală Bosch de dezvoltare și promovare a Industriei 4.0, furnizând soluții de industrie conectată industriei locale și implementându-le în cadrul propriilor unități de producție, pentru a spori eficiența.

Angajamentul Bosch pentru educație

Bosch investește în educație și în dezvoltarea profesională a angajaților săi, în conformitate cu filozofia „lifelong learning”. De exemplu, în Timișoara, aproximativ 120 de persoane au participat în 2018 la unul dintre programele de dezvoltare ale Academiei Bosch: „Bosch 4 Beginners”, „Junior Accounting Program”, „Essential Managerial Toolkit”, pentru managerii aflați la început de carieră, sau „Development Program for Middle Management”. La Centrul de Training din Cluj, o echipă de specialiști a livrat anul trecut aproximativ 300 de sesiuni de instruire pentru dezvoltarea profesională și personală a angajaților Bosch. În plus, Grupul Bosch în România dezvoltă permanent programe care susțin relația dintre educație și mediul de afaceri. De exemplu, peste 700 de studenți au participat anul trecut la programe specifice în sediile Bosch din România. Mai mult, Bosch a continuat în 2018 cu cea de-a doua ediție a programului de masterat în domeniul ingineriei electrice și a cursului de conducere autonomă, derulate în colaborare cu Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca. Bosch va lansa în 2019 un nou program de masterat intitulat „Sisteme de management și control ale autovehiculelor”, în parteneriat cu aceeași universitate. De asemenea, Bosch este un partener de încredere al școlilor locale în cadrul proiectului educațional în sistem dual, încă din 2013. În prezent, aproximativ 150 de studenți se pregătesc pentru carierele lor de tehnicieni în electromecanică și electronică în cadrul unităților de producție Bosch din Blaj și Cluj.

Bosch își deschide propria fundație în România

Bosch a crescut în mod constant numărul activităților de responsabilitate socială în România prin susținerea mai multor organizații caritabile și instituții sociale. Compania a fost implicată în peste 100 de activități sociale în ultimii doi ani și și-a încurajat angajații să participe activ ca voluntari. Ca parte a angajamentului său față de comunitățile locale, compania intenționează să deschidă în viitorul apropiat propria fundație. Fundația Bosch România va desfăşura activități caritabile în mai multe domenii: persoane defavorizate, habitat, educație, protecţia mediului și sănătate, bazându-se pe principii clare și transparente.

Bosch oferă angajaților săi condiții de muncă inspiraționale

Bosch încurajează o cultură organizațională deschisă, axată pe colaborare și creativitate. Pentru a sprijini această viziun e, compania a implementat conceptul „condiții de muncă inspiraționale” în sediile sale din România. Acest concept include elemente speciale de design interior, precum canapele moderne și culori vii, săli creative pentru munca în echipă, spații de lucru silenţioase și arii comune pentru interacţiune. Toate acestea contribuie la crearea unui mediu care promovează o cultură de lucru modernă, cooperarea între departamente și gândirea creativă, stimulând flexibilitatea și comunicarea. În plus, compania sprijină telemunca şi oferă angajaţilor săi un program flexibil. De exemplu, în cadrul fabricii Bosch din Cluj, compania a introdus condiții de muncă inspiraționale atât pentru zona de producție, cât și pentru cea de birouri, bazându-se pe un concept personalizat, care a implicat și angajații în workshop-uri, cu scopul de a crea un mediu de lucru proaspăt și funcțional. În plus, angajații Centrului de Inginerie Bosch din Cluj vor avea acces, pe lângă spațiile moderne de lucru și de interacțiune, la un centru de cumpărături, o farmacie și o sală de fitness.

Grupul Bosch: perspective pentru anul 2019: măsuri privind protejarea climei și nivelul de calitate a aerului

Grupul Bosch estimează o încetinire a creșterii economice globale în 2019. În ciuda mediului dificil din industriile și regiunile care sunt importante pentru companie, Bosch se așteaptă ca vânzările sale din anul curent să depășească ușor nivelurile din 2018. Indiferent de perspectivele pe termen scurt, compania își intensifică eforturile de a combate schimbările climatice și de a îmbunătăți calitatea aerului. „Schimbarea climatică nu este o poveste ştiințifico-fantastică; se întâmplă cu adevărat. Dacă luăm în serios Acordul de la Paris, atunci inițiativa privind clima nu trebuie să fie privită doar ca un obiectiv pe termen lung. Aceasta trebuie să aibă loc aici și acum”, a declarat Dr. Volkmar Denner, președintele consiliului de administrație al Robert Bosch GmbH, în cadrul conferinței de presă anuale. „De asemenea, luăm în serios preocupările oamenilor pentru o calitate mai bună a aerului din orașe. În calitate de lider în inovații, dorim să furnizăm soluții tehnologice pentru probleme ecologice.”

De aceea, Bosch își intensifică eforturile, cu un succes deja prezent, pentru a reduce emisiile de CO2. „Vom fi prima companie industrială importantă care va atinge obiectivul ambițios de neutralitate în materie de emisii de CO2 într-o perioadă de puțin peste un an, ” a anunțat Denner. „Toate cele 400 de locații Bosch la nivel global vor fi neutre în materie de emisii de CO2, din 2020.”

Pe de altă parte, Bosch dorește să atingă un alt obiectiv ambițios privind calitatea aerului: „Ne dorim să reducem la zero nivelul de poluare a aerului din trafic. Pentru a face acest lucru, trebuie să privim dincolo de capota autovehiculelor”, a spus Denner. În cadrul acestui demers, compania își va baza activitățile pe trei piloni: Bosch dezvoltă tehnologii pentru grupul motopropulsor cu poluare scăzută, lucrează împreună cu autoritățile municipale la proiecte pentru menținerea unui flux constant în trafic și implementează un sistem de gestionare a mobilității companiei în propriile locații.

Tags
Show More

Iulian Mocanu

Redactor Știri

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button
Close