GAMINGNEWSPC&Consoles

Blizzard va anunța câteva proiecte Diablo noi în curând

Anunțul lui Diablo Immortal la BlizzCon a picat la fel de bine ca un pian pe scări pentru o parte însemnată din comunitatea jocului, dar cel puțin exista consolarea că un Diablo 4 este în dezvoltare, urmând să fie lansat cândva în viitor, și nu va fi singur.

Promisiunea celor de la Blizzard că lucrează la „proiecte multiple” nu se referea pur și simplu la jocul de mobil nefericit, Diablo 4, și poate varianta de Switch a jocului. Companie pare că încă mai are ascunse în joben câteva alte proiecte plasate în universul mohorât și mult îndrăgit al seriei.

Conform declarației unui community manager de pe forumul Battle.net, există planuri multiple pentru serie, în proiecte multiple, ce vor fi dezvăluite pe parcursul anului viitor. Nu numai asta, dar din cauza feedback-ului nu tocmai pozitiv primit din partea comunității, diversele echipe fiind dedicate realizării unei experiențe Diablo de care fanii pot fi mândri. Declarația vine la aproape o lună după ce anunțul jocului de telefon mobil a cam provocat scăderea cotației bursiere a companiei cu aproape 12 miliarde de dolari.

Din moment ce a specificat „proiecte multiple” din nou, chiar dacă celelalte proiecte sunt deja cunoscute, răsare iarăși așteptarea de a vedea o variantă refăcută fie a lui Diablo 2, sau poate chiar a lui Diablo 1. Mai avem de răbdat și de așteptat pentru a vedea cum se va manifesta promisiunea celor de la Blizzard.

[DSO Gaming]

Tags

Iulian Mocanu

Redactor Știri

Related Articles

One Comment

  1. Din pacate, Blizzard a devenit Activision, CEO -ul Mike Morheim a plecat impreuna cu multi alti developeri si executivi de mult timp, a devenit o companie care va produce jocuri pt mobile, lucru confirmat de ei ! Din pacate nu mai prezinta credibilitate, iar leak-ul cu Diablo 4 sunt sanse mari sa fie o cacialma pt a mai salva compania de la caderea uriasa la bursa. Sa-i fie tarana usoara !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button
Close