Blizzard anunță noi eroi, skin-uri și hărți pentru Heroes of the Storm

Blizzard a anunțat de curând mai mulți eroi, skin-uri și o nouă hartă pentru Heroes of the Storm, iar în acest weekend au venit cu noi detalii despre toate aceste lucruri. Printre noii eroi care își vor face apariția se numără și Ana, pe care jucătorii de Overwatch cu siguranță și-o vor aduce aminte. Împreună cu ea va mai mai fi introdus în joc și Junkrat, alt caracter importat din Overwatch. Trailerul mai prezintă încă câteva skin-uri pentru alți campioni, precum D.Va și Varian.
Look-ul Anei nu se deosebește foarte mult de cel din Overwatch. De fapt, costumația este în cea mai mare parte aceeași, singurul lucru care arată diferit fiind paleta de culori. Noul personaj va mai fi însoțit în joc și de un skin aparte, Shrike. Alte skin-uri notabile care vor mai fi introduse în noul update sunt costumul de tovarăș al lui Varian și cel de distrugător pentru D.Va.
Și nu în ultimul rând, Blizzard va mai include în Heart of the Storm și o hartă nou-nouță, Volskaya Foundry. Dacă doriți să aflați mai multe detalii despre ea, puteți să aruncați o privire pe trailerul de mai jos.
Veți lupta pentru dominarea punctelor de control, la fel ca în Overwatch, doar că în Heroes of the Storm veți putea obține astfel un mech care va trebui să fie controlat de doi jucători, într-un mod similar eroului Cho’gall.
Toate aceste lucruri vor ajunge în Heroes of the Storm în curând, împreună cu următorul update.