GamingPC&ConsolesRSS PaginaDeMedia

Beyond Good & Evil 2 este încă în producție

Lansat în 2003, primul Beyond Good & Evil a fost nominalizat la titlul GOTY și a fost inclus pe lista celor mai bune jocuri create vreodată. Nu a durat mult până ce în jurul acestuia s-a format o comunitate super loială și toate aceste semne indicau lansarea unei serii de succes. Dar lucrurile nu merg întotdeauna așa cum îți planifici și în ciuda popularității, jocul a fost un eșec comercial. Cu toate astea Beyond Good & Evil 2 este încă în producție, chiar dacă auzim asta deja de câțiva ani.

Ubisoft a confirmat existența unui sequel în 2008, dar nici în ziua de astăzi nu am primit măcar un interval de lansare, deci nici vorbă de o dată fixă sau ceva de genul. Iar Beyond Good & Evil 2 deja a devenit un fel de legendă urbană între gameri, alăturându-se unui grup select de jocuri care au fost prinse ani de zile în ceea ce industria numește „development hell” și care au fost lansate, de multe ori, într-o formă dezamăgitoare.

Parcursul lui Beyond Good & Evil 2

Încă de când am auzit prima dată despre el în 2008, Beyond Good & Evil 2 a fost un titlu pe care oamenii l-au așteptat cu sufletul la gură. Doar că după anunțul inițial, Ubisoft nu a mai oferit niciun fel de detaliu. Această situație a durat doi ani, până în 2010 când am primit confirmarea că jocul încă se află în producție. Din acest punct deja se forma un tipar, întrucât au mai trecut alți doi ani ca în 2012 să aflăm că producția a încetinit pentru a prioritiza seria Rayman.

În 2016 a fost aruncată bomba: Beyond Good & Evil 2 va fi dezvoltat exclusiv pentru Nintendo NX, care avea să devină Switch-ul pe care îl știm în ziua de astăzi. Această veste nu a fost primită bine deloc, iar studioul a făcut iarăși liniște timp de, ați ghicit, doi ani. Anul 2018 a fost cel în care am primit cele mai multe informații, în afară de un trailer apărut în 2017 care a transformat jocul dintr-un sequel într-un prequel. Dar în 2018 un grup restrâns de jurnaliști a avut ocazia să joace o versiune Alpha a jocului, iar atunci a fost ultimul contact serios cu titlul mult-așteptat… la 10 ani distanță de anunțul inițial.

Marinake

Andrei mă numesc, dar lumea mă cunoaște drept Marinake. Am terminat ceva facultate de publicitate, însă drumurile mele nu au condus niciodată spre acest domeniu... așa că mă aflu aici și acum. După câțiva ani în care am tot migrat de pe o platformă pe alta și mi-am lăsat amprenta, scrisă, peste tot unde am apucat, am poposit la Zona. Scrierile mele includ recenzii de jocuri și hardware, cât și produse lifestyle. Când nu scriu review-uri, mă veți găsi adesea cu o cafea în mână, scriind despre ăle mai noi știri din industria tech și nu numai.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button