GamingPC&Consoles

Beyond Good & Evil 2 are un nou lead writer și pare că va fi în sfârșit lansat

Beyon Good & Evil 2 a devenit deja o legendă printre gameri, fiind una dintre cele mai așteptate continuări pentru un joc de la începutul anilor 2000. Dar cu toată această notorietate încă se lasă așteptat, iar anul 2023 va marca aniversarea unui deceniu de la momentul în care seria a luat naștere și a pășit sfioasă pe HDD-urile calculatoarelor noastre. Iar dacă totul merge bine, am putea primi mult-așteptata continuare chiar anul viitor, întrucât jocul are un nou lead writer.

Vestea vine de pe Twitter, unde Sarah Arellano a anunțat că se alătură proiectului. Scriitoarea are experiență în domeniul jocurilor video, întrucât CV-ul ei îi listează ca foști angajatori pe cei de la Blizzard unde s-a ocupat de World of Warcraft și pe cei de la Volition, studioul responsabil cu dezvoltarea seriei Saints Row.

Beyond Good & Evil 2 se află în development hell de ani buni

Beyond Good & Evil 2 a fost anunțat în cadrul E3 2017 drept un prequel pentru jocul din 2003. Pe atunci ne promitea o lume imensă pe care o putem explora singuri sau împreună cu prietenii. Dar după cum ați ghicit deja, proiectul n-a mai văzut lumina zilei. În 2018, tot la E3, am putut arunca o privire mai atentă la joc și parcă, parcă, părea că îl vom putea juca într-un viitor apropiat. Ba chiar aveam promisă și o versiune Beta pe care Ubisoft urma s-o livreze în 2019, dar nici treaba asta nu s-a materializat.

După acest moment, singura informație pe care am mai auzit-o despre joc a venit în 2020, când regizorul care trebuia să se ocupe de el a demisionat. Proiectul a rămas în aer și fanii și-au pierdut și răbdarea și speranța. Dar într-o manieră tipică, jocul a revenit în discuțiile companiei franceze în vara anului trecut, când a fost menționat într-un apel cu investitorii. Asta confirmă faptul că Beyond Good & Evil 2 nu este abandonat, dar nu se știa stadiul în care se află. Acum nu mai rămâne decât să sperăm că Sarah Arellano va face o treabă bună și că Ubisoft nu va anula și acest proiect.

Marinake

Andrei mă numesc, dar lumea mă cunoaște drept Marinake. Am terminat ceva facultate de publicitate, însă drumurile mele nu au condus niciodată spre acest domeniu... așa că mă aflu aici și acum. După câțiva ani în care am tot migrat de pe o platformă pe alta și mi-am lăsat amprenta, scrisă, peste tot unde am apucat, am poposit la Zona. Scrierile mele includ recenzii de jocuri și hardware, cât și produse lifestyle. Când nu scriu review-uri, mă veți găsi adesea cu o cafea în mână, scriind despre ăle mai noi știri din industria tech și nu numai.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button