GAMINGPCREVIEWSRSS PaginaDeMedia

BenQ EX2780Q: monitor de gaming QHD, spartan la exterior, surprinzător la interior! (review)

Pentru cititorii ZonaIT, monitoarele BenQ reprezintă o cunoștință veche în materie de monitoare, indiferent că vorbim de fotografii profesioniști, pasionații de jocuri sau chiar de echipamentele medicale ultra specializate.

Cu mult înainte ca BenQ să achiziționeze Zowie, cele două echipe au lucrat cot la cot pentru a pune la punct primul monitor dedicat eSport-ului, mai exact monitorul profesional XL2410T, vedeta Dreamhack-ului din iarna anului 2010. Apoi a urmat marea achiziție, monitoarele high-end de gaming ”s-au mutat” sub sigla Zowie, și recunosc, de ceva timp nu am mai avut ocazia să pun mâna de un monitor de gaming sub marca BenQ. Cu atât mai mult curiozitatea mea și așteptările au fost mari – stați alături de noi și vă povestim impresiile noastre despre noul model de 27”.

Design, ergonomie, dotări, conectică

Când l-am scos din cutie, l-am întrebat pe Marinake: ăsta sigur e monitor de gaming? 

Comparativ cu multitudinea de monitoare de gaming testate de noi în ultima vreme, unde am întâlnit un ocean de LED-uri RGB încastrate în șasiul monitoarelor (În față, dedesubt, în spate), linii agresive, culori stridente (cu inserții de roșu, portocaliu, etc), EX2780Q scos din cutie spunea o poveste simplă, mult mai simplă. Chiar spartană.

Nu vine cu panou curbat, nu are nici stand impresionant, cu vreun design futurist, zero barat ajustare pe verticală. La prima vedere chiar ai zice că baza este aproape neconvingătoare, în ceea ce privește asigurarea stabilității, iar look-ul frontal, acele perforații, ca o sită, pe rama inferioară, deși denotă eleganță, îmi aduc aminte de anumite monitoare multimedia de acum câțiva ani.

Asamblându-l, am început să-i descopăr atuurile ascunse de primele priviri. În primul rând, în piciorul monitorului am descoperit un sistem de cable management foarte ingenios, ce poate ascunde toate cablurile (HDMI, alimentare, chiar și cel USB Type-C). Ca o paranteză, monitorul nu vine cu cablu DisplayPort, doar HDMI (și Type-C).

Tot la capitolul ergonomie, am descoperit cu surpriză o rotiță de volum… nici nu mai țin minte când am văzut așa ceva ultima oară – vă spun sincer, e o adevărată plăcere să ajustezi intensitatea sunetului. 1.0 pentru controlul analogic – o experiență de 1000x mai plăcută decât versiunea clasică, respectiv ajustarea volumului dintr-un meniu, cu butoane dedicate, control digital cu + și -. Sau chiar și în comparație cu ajustarea folosind joystick-ul integrat ce poate fi regăsit pe multe monitoare din ziua de azi.

Și apropo de joystick, și EX2780Q vine cu un navigator ce face setările rapide, deși meniul este mai stufos decât ați crede.

Și că tot vorbim de ergonomie, din cutia monitorului am pescuit și o telecomandă. Da, ați citit bine, o telecomandă! Mă uitam descumpănit la colegul meu și l-am întrebat: DE CE?! El, zâmbind, către mine: doar încearc-o, o să-ți placă (el s-a mai jucat cu monitorul acesta înaintea mea, vorbea din experiență).

Deși rămân la părerea mea că telecomanda la un monitor este pur și simplu un moft pentru leneși, recunosc, navigarea din telecomandă e mai rapidă, având multe shortcut-uri către cele mai importante funcții precum HDR, profile de sunet, profile de culoare, scenarii de utilizare, Low Blue Light, etc). La final, pot spune că este un feature, not a bug :).

La capitolul dotări, voi menționa sistemul audio. Știu, veți spune că majoritatea dintre voi, gamerii, folosiți căști în sesiunile de jocuri, în special pentru a nu deranja în jur. Dar sunt și situații când veți dori să ascultați muzică, să vă uitați la un film/serial și un lucru este cert: acest monitor ascunde un sistem audio cu mult peste majoritatea sistemelor integrate în monitoare.

Sistemul audio, 2.1 treVolo este compus din 2 speakere de 2W și un subwoofer de 5W, cel din urmă ascuns în spatele monitorului.

Chiar dacă inițial, sunetul era distorsionat la nivel maxim, în momentul în care am schimbat profilul de sunet lucrurile au luat o turnură spre bine. Basul este clar, în timp ce înaltele nu te zgârie pe creier. Per total, un sunet decent, atât calitativ cât și cantitativ, că să spun așa, pentru gaming și consum multimedia într-un spațiu restrâns și o adiție numai bună pentru cei care nu vor să mai cumpere și un set de boxe, sau care sunt limitați de spațiul de pe birou.

Panou IPS, 144Hz, QHD (2560×1440), FreeSync, DisplayHDR400 

Bun, dacă până aici monitorul nu v-a convins, e OK, așa eram și eu. Dar nu uitați, nu luminițele și briz-briz-urile transformă un monitor într-unul de gaming!

Analizând panoul, am descoperit un panou de calitate. Și nu mă refer la luminozitate și contrast, ce au valori obișnuite: 350cd/m2 luminozitatea, respectiv 1000:1 (327cd/m2 ți 980:1 măsurat de noi). Nu, chiar dacă aceste valori sunt ideale pentru un gaming de calitate în 2019, ele sunt un standard în zona de gaming high-end. Ca o paranteză, cred că este primul monitor IPS marca BenQ – până acum am văzut doar TN-uri și panouri VA.

Panoul nu vine doar cu un refresh de 144Hz, ci are și tehnologie FreeSync, și, cu un cablu DP descoperim și opțiunea G-SYNC (compatible) în Control Panel-ul NVIDIA și care culmea (sau nu), odată bifată, ne-a mers foarte bine în jocurile testate!

Dar să revin la calitatea panoului, cu care am început capitolul aferent panoului. Mă refeream la culorile oferite de acest ecran IPS. Superbe.

Într-adevăr, spațiul de culoare este unul demn de invidiat: colorimetrul nostru a returnat următoarele date: 100% sRGB, 88% AdobeRGB, 95% P3, 85% NTSC. Spațiul de culoare mare îl recomandă nu doar fotografilor, dar mai ales videografilor, datorită spațiului DCI-P3 atât de apropiat de 100%. Dar de aceste culori bogate, saturate vă veți putea bucura și în jocuri, în filme.

Ca o paranteză, monitorul meu MG279Q are spațiul de culoare sRGB acoperit 100%, însă cam aici se opresc capabilitățile panoului său – prin comparație, display-ul Wide Gamut al monitorului BenQ merge mult peste spațiul sRGB ”banal”.

Și pentru că pe noi ne interesează și cantitatea, dar și calitatea, ne bucură faptul când vedem un panou care nu doar că poate reda mai multe culori, dar foarte important, le redă și precis: testul de Color Accuracy a returnat, cu foarte mici excepții (în cazul a 6 nuanțe din 24, Delta E între 1 și 2), doar valori DeltaE sub 1, cu o medie de 0,79, ceea ce plasează panoul în topul celor mai precise la capitolul redării culorilor.

VESA HDR400

Panoul este certificat DisplayHDR400 – da, mulți veți spune că HDR400 este un fel de ”HD-Ready” al zilelor noastre, și în mare măsură, veți avea dreptate – există o diferență de la Cer la Pământ între cerințele HDR400 și HDR1000 (și nu mă refer la diferența evidentă, de peak brightness de la 400 la 1000cd/m2).

De exemplu – la capitolul local dimming. HDR1000 cere local dimming, ce nu se poate face fără tehnologie FALD (Full Array Local Dimming), pe când HDR400 folosește global dimming. Practic, este un HDR emulat, evident, cu diverse tehnologii incluse de producător.

HDRi

Producătorul taiwanez a venit cu o abordare proprie asupra conținutului non-HDR. HDRi practic înseamnă un control inteligent al luminozității în funcție de lumina ambientală și o emulare HDR a conținutului SDR, fără a supraexpune zonele luminoase.

Per total, activând unul din modurile HDRi (CinemaHDRi sau GameHDRi), veți obține culori mai saturate, cu siguranță unii vor aprecia aceste moduri – alții le vor dezactiva.

Meniuri și funcții speciale

În orice caz, chiar și fără modurile HDRi active, panoul monitorului EX2780Q vine cu o serie de funcții importante, tehnologii care fac experiența de gaming mai bună, precum Black Equalizer – ce crește vizibilitatea în scene întunecate fără a supraexpune zonele iluminate. Similar, modul Game are câteva presetări pentru diferite tipuri de jocuri (Gaming 1 ideal pentru jocuri de tip Car Racing, Gaming 2 pt CS GO, etc). Practic aceste moduri sunt combinații de Gamma și brightness și contrast, pentru a face setările mai ușor de înțeles și de aplicat.

Concluzie

Per total, am descoperit un monitor elegant, cu design ce aduce mai degrabă cu un monitor destinat birourilor de office decât gamerilor, dar să nu vă inducă în eroare acest design premium – la interior se ascunde o inimă neînfricată cu ADN de gaming!

Tags

Related Articles

Back to top button
Close
Close