PC&Consoles

Battlefront 2 va avea o campanie de 5-8 ore

Acum că suntem pe punctul de-a primi un nou joc Battlefront, probabil ardeți de nerăbdare să știți cam cât de lungă va fi campania sa. Eh… ați citit titlul așa că nu prea mai există surpriză. M-am cam sabotat la asta, dar măcar nu are să spună iar lumea că scriem clickbait doar pentru că titlul nu conține tot textul știrii.

David Robiliard, producătorul jocului, a dezvăluit că Star Wars Battlefront 2 va avea o campanie ce se întinde pe 5 spre 8 ore. Desigur, acest număr ar putea să crească pe viitor ca DLC, dar din cutie veți avea suficient gameplay cât să îl epuizați într-o după-amiază dintr-un week-end.

Fiind vorba de un joc din a cărui singleplayer au prezentat până acum foarte multe cinematice, este posibil ca din această campanie acele secvențe să ocupe o durată consistentă. Așa că gameplay-ul efectiv ar putea să se reducă pe undeva pe la 4 ore. Nu că asta ar afecta cumva experiența. La urma urmei, Modern Warfare 2 a avut o campanie groaznică de 4 ore, dar tot este lăudat ca unul dintre cele mai minunate jocuri făcute vreodată.

Din păcate, Battlefront 2 nu include lucruri precum modul de cucerire galactică din vechiul Battlefront 2, iar când vă săturați de provocările de câteva minute ce vă mai sunt aruncate în cale, va trebui să intrați în multiplayer unde veți fi zdrobiți de cineva care a cumpărat 100 de cutii pentru a putea debloca cel mai bun echipament din joc.

Merită menționat că aceasta va fi cam ultima campanie de singleplayer pe care o veți vedea de la un joc Star Wars, din moment ce Electronic Arts a decis să transforme jocul de singleplayer Star Wars al lui Amy Hennig în ceva care sună de-a dreptul deprimant. Iar EA are exclusivitate asupra jocurilor Star Wars. Așa că dacă visați măcar la un nou Jedi Knight, poate chiar în VR, mare mare ghinion aveți.

Battlefront 2 va fi disponibil în ziua de 17 noiembrie.

[PC Gamer]

Iulian Mocanu

Redactor Știri

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button