GAMINGPC&ConsolesREVIEWSRSS PaginaDeMedia

Battlefield 5 Review – Este o continuare demna? Este ce am asteptat?

Electronic Arts și DICE s-au întors la originile seriei Battlefield cu al cincilea joc al seriei. Ce e drept, Battlefield 5 este mai aproape de a fi al zecelea titlu din serie, în funcție de câte din jocurile secundare vreți să numărați. Totuși, chiar dacă suntem atât de departe de Battlefield 1942, după 16 ani DICE chiar încearcă să se întoarcă la rețeta care a făcut seria populară. La gameplay-ul care a deosebit seria de fiecare alt FPS de multiplayer de la începutul veacului. A reușit? Urmăriți acest review mai departe și veți afla.

Battlefield 5 Review Video

Real Time Ray Tracing

Battlefield 5 a avut o lansare marcată de controverse. Electronic Arts a simțit nevoia să amâne jocul pentru o lună de zile, deoarece pe parcursul testelor beta au tot fost întâlnite probleme. Probabil n-a ajutat nici că data de lansare inițială era mult prea aproape de Red Dead Redemption 2 pentru a avea vreo șansă să se vândă. Nici lansarea sa la o lună după cel mai de succes joc al anului nu i-a fost benefic. Apoi au mai fost problemele legate de micro-tranzacții. Nu pentru că ar fi prezente în joc, EA speriindu-se foarte mult de comunitate din cauza lui Battlefront 2. Dar prezența lor la un moment în dezvoltarea jocului este simțită oarecum în progresia anevoioasă de pe parcursul componentei de multiplayer. Iar în cele din urmă a mai fost și controversa cu Ray Tracing, a cărei activare făcea jocul să funcționeze la mai puțin de 60 de cadre pe secundă pe plăci video a căror preț se apropie de mia de dolari. Această problemă, din fericire, a devenit mai puțin relevantă în ultimele zile. Un update lansat în sfârșit permite celor cu hardware-ul necesar să se bucure de tehnologia RTX fără un impact atât de mare asupra performanței.

Ray Tracing poate fi considerat cireașa de pe un tort vizual. Motorul Frostbite continuă să arate bine și să sune excepțional, fără a necesita un monstru de PC pentru a obține un număr bun de cadre pe secundă pe un nivel grozav de detaliu. Dar dacă dispuneți de o placă RTX, vă puteți bucura de lumină ce se reflectă în mod realist, în cea mai mare parte. Chiar veți putea vedea când un inamic se furișează prin spatele vostru din reflexia de pe propria lunetă, sau de la o fereastră încă ne-spartă de pe hartă. Dar aceste detalii nu vor fi cu ușurință observate în războiul frenetic. Poate că Battlefield 5 n-a fost tocmai cea mai bună metodă de a demonstra această tehnologie. Un joc mai lent, mai metodic, la care admirarea peisajului nu ți-ar asigura moartea, probabil ar fi fost preferabil. Totuși, dacă vreți un spectacol vizual, veți avea unul în Battlefield 5… atât timp cât nu vă uitați cu atenție cum sunt distruse clădirile. La aproape un deceniu de la Bad Company 2, DICE încă folosește nori de praf insuficienți pentru a masca înlocuirea modelelor existente ale clădirilor cu variante degradate și apoi complet distruse. Prin comparație, distrugerea clădirilor din Red Faction Guerrilla continuă să arate de parcă a fost făcută pe undeva prin anul 2050 și s-a rătăcit printr-un portal temporal într-un joc din anul 2009.

Cerinte de sistem

La partea de stabilitate Battlefield 5 nu stă rău, însă codul de rețea pentru componenta de multiplayer tinde să fie puțin cam inconsistent pe alocuri, chiar dacă serverele ar trebui să funcționeze la 60Hz. Dar înainte să vorbim despre multiplayer, să aruncăm o privire asupra componentei de singleplayer.

Continut, single si multiplayer

Cu Battlefield 5 DICE și-a propus să ne ofere părți din cel de-al doilea război mondial pe care poate că nu le-am văzut prea des în jocuri anterioare. În campania sa avem ocazia să vizităm luptătorii de rezistență din Norvegia,  soldați senegalezi luptând în Franța, insula Creta, iar într-un update recent putem juca și în rolul unui comandant de tank german, povestea The Last Tiger. Aceste mini-campanii sunt pline de patos și încearcă foarte mult să ofere o mică fereastră în viețile unor personaje care au trăit, luptat și murit în cel de-al doilea război mondial, dar nu prea reușesc să lase impresii pe termen lung. Simplu spus, sunt prea scurte. Iar faptul că se concentrează pe personaje diferite nu îți prea permite să te atașezi prea mult de unul sau de altul. Totuși, este o îmbunătățire față de ce făcea DICE pe vremea lui Battlefield 3, dar cu mult sub ce s-a putut vedea în mini-seria Bad Company.

Oricum, cea mai mare parte din jucători vor lua Battlefield 5 pentru multiplayer, iar aici sunt făcute cele mai mari schimbări. DICE a încercat să readucă seria la un tip de gameplay mai apropiat de origini. Un joc la care fiecare personaj nu este Rambo, la care echipele sunt mai importante decât indivizii, la care tacticile atent plănuite sunt calea către succes, nu zdrobirea a zeci și zeci de jucători de baricadele inamice până când cel mai bun jucător oponent se plictisește și pleacă de pe server. Din păcate, efortul celor de la DICE a fost făcut până acum cu o jumătate de măsură, ajungând să devină un soi de struțo-cămilă de vechi și nou. Exemple ale acestei indecizii sunt la fiecare pas. Pe de o parte, se încearcă limitarea medicului la un singur tip de armă pentru a sublinia importanța sa ca suport, deoarece puterea sa de înviere este metoda principală prin care vă preveni pierderea numerelor limitate de întăriri ale echipei voastre. Pe de alta, acum fiecare membru al aceluiași squad îl poate învia pe altul, cu 100% la viață, indiferent dacă este vreunul dintre ei medic sau nu. Continuând pe această idee, fiecare personaj începe cu un bandaj pe care îl poate folosi să se vindece, dar există și un sistem limitat de regenerare a vieții. Există acum un accent mai mare pus pe obținerea de muniție nouă și de viață de la clasele dedicate acestor funcții din joc… dar în același timp vei găsi mereu lângă obiective dozatoare de muniție și viață. Construirea de baricade și clădiri este o componentă cheie la obținerea victoriei, pe care jocul se străduiește să nu o evidențieze. Jucătorii sunt încurajați să progreseze metodic, în grupuri, spre obiective, dar pentru că pot alerga la infinit fără a pierde stamină nu va sta nimeni să se urce într-un blindat care chiar le va asigura transportul cu succes.

Acest gen de probleme se pot observa și la hărți, care nu prea sunt echilibrate pentru a fi amuzante în vreun fel pentru arsenalul pe care îl aveți la dispoziție. Un număr mic din ele chiar vă permit să vă folosiți din plin de tancuri și de avioane fără a vă simți de parcă acestea strică distracția pentru ceilalți. Hărțile în general duc lipsă de acea magie prezentă la jocurile de altă dată, pe vremea când capturarea unui obiectiv chiar oferea un bonus pentru propria echipă, iar pierderea căruia se simțea. Așa, lumea aleargă precum niște găini fără cap de la un punct de capturarea la altul, fără vreo importanță sau o prioritate tactică pentru vreunul dintre ele. Nu prea există multă magie aici, nici măcar la nivelul lui Battlefield 1, unde măcar existau elemente cu adevărat impresionante, precum apariția unu zepelin pe hartă. Sigur, condițiile de apariție nu erau grozave, dar spectacolul și amuzamentul generat erau grozave. La acest aspect, Battlefield 5 pare să fi făcut un pas în spate. Totuși, hărțile pot fi îmbunătățite cu timpul. O consecință directă a problemelor suferite de Electronic Arts cu Battlefront 2 este că s-a renunțat la pachetele de hărți. Adio vreme în care dădeai 15 dolari pentru hărți pe care în mod normal le primeai gratuit cu 15 ani în urmă. Toate hărțile jocului vor fi gratuite, așa că avem șanse să vedem câte un remake a unui clasic, sau măcar mai multe hărți care să fie cu adevărat distractive, care să nu te facă să te simți de parcă tot ce ai face ar fi să alergi până la front, să mori, și să repeți procesul până când dezinstalezi jocul. Cu timpul poate ar putea repara și interfața, care necesită cu trei sau patru click-uri mai mult decât ar trebui pentru a putea accesa cam fiecare componentă.

Și, desigur, cu timpul jocul chiar va primi conținutul promis în momentul în care Battlefield 5 a fost anunțat. În ziua lansării nu era complet. O lună mai târziu tot nu este complet. Modul de Battle Royale probabil va ajunge în joc abia după ce acest gen va fi înlocuit de o nouă senzație și nici modul cooperativ nu este deocamdată disponibil. Toate aceste lucruri puse la un loc dau impresia că Battlefield 5 a fost făcut în grabă. Că DICE n-a avut suficient de mult timp pentru a face jocul efectiv, ceva ce n-ar fi chiar atât de greu de crezut. Electronic Arts are nevoie de un astfel de joc în fiecare an. Iar dacă nu era Battlefront la mijloc, făcut tot de DICE, situația seriei Battlefield ar fi fost cu siguranță și mai tristă, ajungând ca seria Need For Speed în zilele sale întunecate. Măcar încă o jumătate de an de muncă nu i-ar fi stricat.

Sistem de test si rezultate

Testat pe un RTX 2070 cu un procesor AMD Threadripper 2920x care a primit overclock la 4.1GHz, jocul fiind instalat pe un SSD cu setările video la maxim, acesta a mers aproape constant cu 60FPS. Desigur sunt momente când FPS-urile scad la 30-40 sau imaginea rămâne blocată pentru o fracțiune de secundă, prin urmare ar mai trebui lucrat la joc. Este frustrant ca în timpul unei bătălii fie în single player sau în multiplayer, să îți rămână imaginea blocată. Partea de sunet din joc este foarte bună, iar coloana sonoră dă un feeling cinematic, parcă ai juca într-un film. La capitolul grafică și texturi,  acesta arată bine, dar nu putem spune neapărat că este un joc revoluționar, da avem Ray Tracing, dar în timpul unei lupte, este ultimul lucru de care îți pasă și pe care îl vei observa. În comparație cu jocurile Battlefield anterioare, animația in Battlefield 5 a fost puțin schimbată, în special cea în care personajul se urcă într-un vehicul. În trebui erai parcă teleportat în interior, acum însă trebuie să aștepți ca personajul să se urce efectiv în vehicul.

Concluzie

Pe partea de multiplayer, dacă nu ai o echipă de cel puțin trei oameni cu care să stai pe Discord și să vă coordonați, mai bine te echipezi cu multă răbdare și nervi, deoarece de cele mai multe ori vei fi pus într-o echipă random din care doar unu sau doi joacă bine, restul fiind pe post de umplutură, iar în timp ce tu te chinui ca echipa să câștige, pe restul nu îi interesează decât să facă fraguri, nu să captureze obiectivele. Prin urmare mult succes. Jocul ne-a plăcut, dar nu îl vedem ca pe unul care să reziste în timp, sau să se facă remarcat precum alte shootere, în acest moment îl vedem ca pe un joc pe care îl vei încerca maxim o lună după care se va pune praful pe el, poate lucrurile se vor schimba după ce va fia dăugat modul Battle Royale, dar până anul viitor în Martie sau Aprilie, așa cum se estimează că va fi lansat, acest mod va dispărea de pe piață făcând loc la ceva nou. Adăugare de moduri precum Battle Royale în jocurile de tip shooter, o vedem în acest moment ca pe o disperare a producătorilor respectivi de a face jocul popular, încercând să muște din felia PUBG și Fortnițe.  Oricum BF5 merită încercat, dar vă recomandam să așteptați o reducere de preț,, dacă nu sunteți cu adevărat pasionați de jocuri cu război.

Tags

Iulian Mocanu

Redactor Știri

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button
Close
Close