GAMINGNEWSPC&Consoles

Battlefield 5 primește micro-tranzacții non-cosmetice

Acum ceva timp Electronic Arts și-a luat foarte multe critici din cauza modului în care a monetizat Battlefront 2. De aceea mulți s-au bucurat atunci când atunci când a fost anunțat Battlefield 5, iar compania a spus că tot ce poți cumpăra în joc sunt cosmetice.

Minunea însă nu a ținut mult. De zilele acestea vă puteți aștepta să vedeți în Battlefield 5 micro-tranzacții noi, ce vă permit să achiziționați câteva lucruri nu tocmai cosmetice. Printre acestea se numără personaje de „elită” ce vor avea câteva trăsături proprii, dar de la care DICE nu se așteaptă să ofere vreun spor de putere față de clasele normale.

Apoi, veți mai putea achiziționa și sporuri de experiență ce vă vor ajuta să săriți peste progresia necesară pentru deblocharea de chestii. Probabil ridicați puțin din sprânceană și vă întrebați dacă nu cumva progresia jocului a fost făcută în mod intenționat cam lentă din acest motiv. Asta pot decide cei care joacă Battlefield 5 de o jumătate de an.

Ce e drept, nu poți cumpăra „putere”, așa că echilibrul jocului probabil nu va fi afectat foarte mult. Explicația celor de la DICE a fost că săritul peste progresie este menit să îi ajute pe cei care intră mai târziu în Battlefield 5, ceva ce are sens. Probabil ar fi avut mai mult sens ca jocul să fie accesibil indiferent de cât de mult l-ai butonat, dar nu mai trăim în 1999.

[Engadget]

Tags

Iulian Mocanu

Redactor Știri

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button
Close