Battlefield 2042 s-a lansat pe Steam cu un val de recenzii negative

După îndelungi așteptări, nou-născutul celor de la DICE și EA a făcut ochi vinerea trecută. Battlefield 2042 a luat cu asalt comunitatea de gameri de pe Steam, însă nu în sensul bun, din păcate. Cel mai nou joc din franciză s-a trezit foarte repede cu un torente de recenzii neplăcute, fapt care l-a propulast inevitabil spre rating-ul Mostly Negative.
Cam aceasta ar fi media rezultată din 36 de mii de recenzii postate pe pagina de Steam a jocului. O bună parte dintre acestea sunt comentarii serioase, care critică lansarea eșuată a lui Battlefield 2042, iar celelalte sunt mai degrabă meme-uri deghizate în review-uri încurajatoare.
Care sunt motivele pentru care Battlefield 2042 a dat cu bâta-n baltă?
Per ansamblu, recenziile negative se datorează faptului că jocul scârțâie la capitolul gameplay. Este plin de bug-uri care afectează experiența de joc, printre care și controlul vehiculelor și glitch-uri vizuale deranjante. Alte critici se îndreaptă și spre lipsa opțiunii de server browsing și a leaderboard-urilor din multiplayer. Totodată, jucătorii au fost nemulțumiți de absența voice chat-ului și a ofertei diverse de arme, iar performanța slabă pe PC a fost picătura care a umplut paharul.
DICE s-a grăbit să lanseze un patch încă din prima zi, dar mai are planificate încă două actualizări pentru Battlefield 2042. Acestea vor fi lansate în decursul a 30 de zile și se concentrează pe rezolvarea de bug-uri și instabilități, în timp ce vor introduce o serie de îmbunătățiri suplimentare.