Cu toții ținem minte cum în 2017 multe modele de Note 7 de la Samsung au ajuns să explodeze. Au fost interzise în avioane și spații deschise în primă instanță, urmând ca după să fie rechemate de către Samsung. S-ar părea că o poveste similară e pe cale să se întâmple.
De la ce a pornit totul?
Youtuber-ul Mrwhosetheboss a făcut un clip recent în care povestește în detaliu experiența sa de la final de iulie și până în prezent cu telefoanele Samsung. Totul a început cu un model Note 8 pe care acesta îl deține. A descoperit că bateria acestuia se umflase atât de tare încât se desfăcuse capacul din spate al modelului.
Telefonul, la fel ca multe pe care le deține, sunt păstrate la temperatura camerei într-un dulap. Așadar avem de a face cu un telefon care nu a fost folosit din 2018 și până acum. În același timp poate fi și un efect al temperaturilor record pe care le-a resimțit Regatul Unit în această vară, țară unde locuiește youtuberul.
Este curios faptul că acest lucru nu s-a întâmplat pe terminale de la alți producători, bateriile fiind umflate la telefoane Samsung cu o vechime de cel puțin 2 ani. Ce a urmat însă este și mai interesant.
Luna aceasta au început să apară mai mulți oameni cu aceeași problemă la bateriile de Samsung mai vechi de 3 ani, iar telefoanele pliabile nu au scăpat nici ele. În cazul lui Mrwhosetheboss, aceeași problemă a fost observată și la modele mai noi precum S20 FE sau Z Fold 2. Și nu este singurul care a pățit asta. Din ce în ce mai mulți jurnaliști de tehnologie povestesc prin ce au trecut telefoanele lor Samsung, mai ales că nu au problema asta cu modele de la alți producători. Unul din ei este chiar MKBHD, Marques Brownlee, care spune ca bateriile s-au umflat după ani de nefolosire.
După câteva investigații, s-ar părea că problema apare la electroliții din interiorul bateriilor care se descompun odată cu trecerea timpului și astfel ele eliberează o substanță gazoasă.
Cum răspunde Samsung acestor lucruri? Încă așteptăm o reacție a companiei în condițiile în care vorbim de o problemă care ar afecta sute de milioane de utilizatori Samsung.
În cazul în care aveți un telefon Samsung mai vechi, ar trebui să verificați la un service dacă e în regulă. Iar dacă telefonul prezintă urme de umflare, luați legătura cu Samsung chiar dacă nu mai este în garanție.