Avem informatii noi despre FIFA 20 – La ce sa ne asteptam?
Cativa norocosi au apucat sa testeze varianta Closed Beta

EA Sports a dat drumul la FIFA 20, varianta Closed Beta si deja informatiile au inceput sa curga pe internet. Ca in fiecare an, jucatorii care au avut sansa de a testa jocul in aceasta faza au postat rapid imagini si filmari din joc pe social media si YouTube, dezvaluid aspecte ale noului joc.
Fanii modului Ultimate Team vor fi interesati sa vada noile animatii de deschidere a pachetelor. Videoclipul din tweetul de mai jos arata un pachet in care a picat un jucator walkout, Isco de la Real Madrid. Camera trece printr-un tunel de stadion cu o multime de efecte vizuale si informatiile de pe cartonas care starnesc curiozitatea si incantarea. La final, dupa ce trecem de tunel, ajungem pe stadion si surpriza: Isco iese la iveala.
https://twitter.com/FIFABetaLeaks/status/1159892087640399877
Personal, mi se pare putin cam lunga aceasta animatie cu tot cu secventa de walk-out, dar toti jucatorii de Ultimate Team stiu ca nu o sa o vada prea des, deci nu e problema 😀 Totusi, partea cu pachetele este inca un subiect sensibil. Nu-s loot box-uri, dar nici departe nu bat.
De asemenea, un alt user a facut o comparatie intre cele trei animatii. Pentru walk-out, pentru jucatori rari si pentru jucatori non-rari (si desigur, un bug, intrucat Fernandinho de la Manchester City este non-rar).
https://twitter.com/FIFABetaLeaks/status/1159970520076607488
La spectrul opus, alti jucatori s-au distrat cu optiunile de customizare a managerului, care iti permit sa creezi un personaj cu totul ridicol. Imaginati-va doar sa-l aveti pe baiatul asta chipes ca antrenor pe marginea terenului la un meci de Liga 1.
https://twitter.com/FIFABetaLeaks/status/1159883540634509316
Alte schimbari majore nu prea mai sunt, cel putin momentan, cel mai interesant lucru la FIFA 20 fiind modul de joc numit Volta, care readuce in lumina reflectoarelor sarmul si diversitatea introdusa in 2012 de FIFA Street. Chiar daca nu este ceva nou, pe generatia actuala de console nu am avut ocazia sa jucam un meci de futsal sau sa batem mingea pe un acoperis, iar acesta, mi se pare mie ca este momentul oportun pentru a face asta, intr-o piata si asa mica a simulatoarelor de fotbal care nu a mai inovat de ani de zile.
Ne mai despart cateva saptamani de lansarea lui FIFA 20, dar as minti sa spun ca sunt entuziasmat de aceasta noua intrare in serie. Oricum ar fi, mai rau decat FIFA 19 nu are cum sa fie; am spus-o! Ramane acelasi joc pe sistem de ruleta ruseasca cu care ne-am obisnuit si probabil voi pierde mai multe ore in Career Mode si in Volta decat in Ultimate Team in 2020.